VIDEO // Mihai Ghimpu îi amenință cu DOSARE penale pe unii magistrați: „La noi SE FURĂ cu hapca și asta o fac judecătorii”
Liberalul Mihai Ghimpu susține că, printr-o decizie a instanței de judecată, cel puțin 6 ha de teren din Parcul „Valea Trandafirilor” riscă să ajungă în posesia unor persoane, iar acest lucru se face prin deciziile instanțelor de judecată.
„Există la noi scheme de a lua din averea statului (clădiri, terenuri). La mine pe birou am două decizii ale instanțelor de judecată prin care municipiul Chișinău este deposedat de proprietatea sa, a cetățenilor. O altă decizie este deposedarea municipiului Chișinău de un teren de 6 ha din Parcul „Valea Trandafirilor”. Am obosit să lupt cu aceste scheme, dar sunt nevoit, pentru că nu accept hoția și jaful în ziua în amiaza mare, pentru că sunt deputat, președinte de partid care a dat Primarul General”, a declarat Ghimpu de la tribuna Parlamentului.
Acesta i-a avertizat pe judecătorii care iau astfel de decizii că o să ajungă pe mâna justiției. „Vă promit, doamnelor și domnilor judecători, că am să fac demers Procurorului General. Nu voi renunța până nu vor fi deschise dosare penale pe numele acestor magistrați, care încalcă legea și fură din patrimoniul municipal. Eu încă așa hoție ziua în amiaza mare nu am văzut. S-a furat miliardul, se fură cetățenii și nimeni nu trage concluzii, merg de parcă sunt în Patagonia. Vă dați seama, 6 hectare în inima Chișinăului!”.
Acesta a mai dezvăluit că judecătorii care au luat asemenea decizii își permit să-i sună pe juriștii Primăriei, pe care îi amenință.
CITIȚI și DOC // Primăria Chișinău, DEPOSEDATĂ dintr-o LOVITURĂ de 20 de loturi de teren printr-o hotărâre de judecată: „Așa licitație NU a avut loc”
„Și am ajuns ca judecători să sune juristul și să să-i spună să nu se bage (să nu facă recurs), pentru că sunt oameni mari în schemă. Puterea judecătorească nu este dată pentru a face ce vor în statul acesta, este pentru a apăra legea și cetățenii. Aici este marea problemă, că puterile în stat sunt separate și nu le poți face nimic. Poporul de la deputați cer, dar noi nu putem face nimic. Procurorul face ce vrea el, judecătorul face ce vrea el și noi deputații suntem pălmuiți de alegători”, a izbucnit liberalul.
Pe finalul intervenției sale, Ghimpu a subliniat: „Este timpul să vă opriți. Ajunge! O spun cu toată sinceritatea, eu cu Primarul General al Chișinăului nu am luat niciun metru pătrat din proprietatea municipală, dar aici la noi se fură cu hapca și asta o fac judecătorii”.
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”
IGM: Peste 2 270 de ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova în ultimii circa doi ani, iar alți 2 151 au fost recunoscuți ca fiind cetățeni moldoveni