VIDEO // Mesajul unui luptător român în Ucraina, către Șoșoacă și Simion: „Cum dracu' v-au votat românii, nu pot să-mi dau seama... Dacă e așa bine în federație, de ce nu vă mutați acolo?"
Unul dintre românii care s-au alăturat armatei ucrainene în războiul contra invadatorilor ruși a postat un mesaj video în care critică virulent două personaje politice mediatizate intens.
Bărbatul, care are înscris pe uniformă numele Radu și este membru al grupului de luptă „Getica", format exclusiv din luptători vorbitori de limba română, în Ucraina, a înregistrat un mesaj postat pe rețeaua de socializare X.
Declarația a fost generată de scandalurile recente care i-au avut în prim-plan pe Diana Șoșoacă și George Simion, lideri ai unor grupări politice cu discurs de extremă dreapta sau cu simpatii arătate Rusiei.
„Terminați cu circul din Parlament și apucați-vă de ceva serios! Avem o grămadă de cârnați prin funcții executive. Voi mai lipseați. Doamna Șosetă (n.r. - apelativ pentru Diana Șoșoacă), dacă e așa bine în Federație (n.r. - Rusia), de ce nu vă mutați acolo? Și poate, în prima dumneavoastră vacanță în România, vă întoarceți și cu tezaurul. Iar dumneata, domnule Corneliu Zelea Codreanu junior (n.r. - aluzie la George Simion), care anexări? Dumneata și care Gardă de Fier? Zicea un mare clasic în viață: „Băi, du-te tu, că până anexează ăsta închide la non-stop. Cum dracu' v-au votat românii, nu pot să-mi dau seama. Nu din cauza naivității. Hai că vă las, că Dumnezeu cu mila și Ivan cu artileria pe noi", a transmis Radu în mesajul video.
Ședință cu ușile închise la CSM: Un judecător va fi cercetat penal. Cererea procurorului general, admisă
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, vizită de o săptămână în SUA
Maia Sandu, un nou PREMIU internațional pentru promovarea democrației. Șefa statului va DONA premiul de aproape două MILIOANE pentru proiecte de dezvoltare în satul său natal, Risipeni, Fălești