VIDEO // Mesajul TRANȘANT transmis astăzi de către autoritățile de la București venite la Chișinău: „România a fost, este și va fi mereu alături de R. Moldova”
Autoritățile de la București, prin intermediul miniștrilor Marcel Vela și Nelu Tătaru, le-au transmis astăzi cetățenilor R. Moldova, în cadrul ceremoniilor de predare a ajutorului umanitar în valoare de 3,5 milioane de euro, că „România a fost, este și va fi mereu alături de R. Moldova”.
Cei doi oficiali de la București au trecut astăzi Prutul însoțind cele 20 de camioane militare încărcate cu 500 000 de măști de protecție de tip FFP2, 25 000 de combinezoane, 5 000 de viziere, 5 000 ochelari de protecție, 200 000 de mănuși, 2 800 de cutii de medicamente, 10 izolete cu presiune negativă pentru transportul pe targă etc.
Ministrul Afacerilor Interne de la București, Marcel Vela, a declarat în cadrul ceremoniei de predare a echipamentelor medicale Institutului de Medicină Urgentă, la care a participat și președintele Igor Dodon, că România va continua să sprijine parcursul european al R. Moldova.
„România rămâne un partener strategic pentru R. Moldova și va continua să sprijine parcursul european, pentru a asigura prosperitatea și bunăstarea tuturor cetățenilor. La 27 aprilie am sărbătorit zece ani de parteneriat strategic, în care România și R. Moldova au dovedit că pot face împreună lucruri deosebite. Măsurile decise de autoritățile române în sprijinul R. Moldova, în contextul epidemiei cu COVID – 19, sunt o dovadă în plus a faptului că România a fost și este mereu alături de cetățenii R. Moldova și reacționează prompt și solidar atunci când este nevoie. Și o face dezinteresat”, a precizat oficialul de la București.
CITIȚI și VIDEO, NO COMMENT // Dodon o face pe NIZNAIUL! Spune că NU a auzit despre faptul că s-a cerut ca prezentarea ajutorului oferit de România în PMAN: „Mai sunt întrebări?”
Vela a adăugat că acest sprijin de 20 de camioane cu materiale sanitare și de protecție se adresează, fără discriminare, tuturor cetățenilor din R. Moldova, indiferent de etnie, religie sau de limba pe care o vorbesc.
„Suntem alături de cetățenii R. Moldova și sperăm că experiența medicilor și a personalului medical român, care lucrează cu omologii din țara dimneavoastră, este benefică pentru ambele părți și va contribui la salvarea de vieți omenești. Dumneavoastră, „îngerii cu halate albe”, sunteți speranța unui viiitor mai bun. Poate niciodată nu a fost o provocare mai mare în epoca aceasta contemporană în care medicii nu au fost atât de solicitați și implicați. Jertfa dumneavoastră e dovada supremă că viața este sfântă. Din acest motiv am spus că sunteți „îngerii în halate albe”. Noi, autoritățile, fie că suntem de o parte sau alta a Prutului, vă susținem, vă ajutăm și vă mulțumim. Orice cuvânt în limba română poate exprima semtimentele, recunoștința. Un cuvânt care poate fi adaptat la diferite momente și care trebuie multiplicat acum este mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc. Dumnezeu să vă binecuvânteze”, le-a transmis Marcel Vela medicilor.
Și ministrul Sănătății al României, chirurgul Nelu Tătaru, a remarcat importanța medicilor de pe ambele maluri ale Pritului în lupta cu COVID – 19.
„Stimați colegi, R. Moldova are nevoie de dvs., R. Moldova are nevoie de toată lumea. În acest spirit, Guvernul României vine cu o misiune umanitară, care va acoperi o parte din nevoile sistemului medical. Suntem alături de dvs. și cu un corp medical format din 52 de persoane, dintre care 41 de medici și asistenți medicali. Este un corp care vine cu experiență și cu inima. Astăzi, împreună cu ministrul de Interne, am venit cu un ajutor de 3,5 milioane de euro. Este un ajutor, care conform analizei făcute, poate acoperi pentru o perioadă necesarul dvs. Vreau să vă mai spun că puteți conta oricând pe sprijinul Ministerului Sănătății din România care, în colaborare cu Ministerul Sănătății din R. Moldova, poate trece peste această criză. Eu vă urez succes și sunt sigur că vom trece și peste această pandemie”, a conchis Nelu Tătaru.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2