VIDEO // „Meciul de aur” a DECIS campioana. FC Sheriff merge în Liga Campionilor, iar FC Dacia - în Europa League
FC Sheriff a devenit pentru a 14-a ora campioana R. Moldova, după ce aseară s-a impus la limită, 1-0, în fața celor de la FC Dacia. Unicul gol al „meciului de aur” a fost marcat pe finalul meciului de către Goran Galesic (min. 88). Astfel, tiraspolenii vor reprezenta pentru a 14-a oară R. Moldova în preliminariile Ligii Campionilor, iar „dacii” se vor mulțumi și de această dată cu participarea în Liga Europei.
„Meciul de aur”, disputat în premieră în R. Moldova, a fost foarte slab și ambele formații s-au preocupat mai mult să nu încaseze gol, decât să ofere un spectacol spectatorilor prezenți în tribunele stadionului „Zimbru”. Se pare că mai inspirat a fost antrenorul celor de la FC Sheriff, care l-a trimis în teren în minutul 62 pe Goran Gaselic. La o fază care nu anunța nimic, Galesic a șutat un balon de la 16 metri, iar mingea a fost deviată în poartă, fără nicio șansă pentru portarul Artiom Gaiduchevici.
Pentru a nu admite nemulțumiri din partea conducătorilor celor două cluburi, FMF a adus o brigadă de arbitri din Ungaria. Antrenorul de pe foaia de joc al celor de la FC Dacia, Oleg Bejenari, nu a avut pretenții la arbitraj, dar s-a arătat nemulțumit că echipa câștigătoare a fost desemnată după o deviere nefericită a balonului. „Vreau să-i felicit pe cei de la FC Sheriff cu acest titlu. După cursul jocului cred că a fost un meci echilibrat. Îmi pare rău că meciul a fost decis de o deviere. Nu am ce le reproșa jucătorilor, pentru că au făcut tot ce se cerea de la ei. Acum nu avem decât să mergem mai departe”, a spus acesta.
La rândul său, antrenorul de la FC Sheriff, Zoran Vulic, a declarat că e fericit că echipa sa a devenit campioană, dar în același timp își face griji pentru ceea ce urmează – preliminariile Ligii Campionilor. „Avem nevoie de întăriri pentru cupele europene. E nevoie să aducem jucători foarte buni. Din aceștia care joacă în campionatul intern avem, dar avem nevoie de oameni care să aducă un plus echipei. Nu contează de unde să fie acești jucători, doar ca să fie de ajutor echipei”, a spus tehnicianul.
De menționat că FC Sheriff a cucerit primul titlu de campioană în 2001. Apoi, ani la rând a câștigat fără emoții campionatul: 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2012, 2013, 2014.
Guvernul de la Chișinău, răspuns pentru liderul separatist Krasnoselski: „Moldovagaz” va achiziționa gazul natural și-l va livra în regiunea transnistreană. Tiraspolul insistă ca plata, achiziția și transportarea să fie efectuate de companii terțe
Centralele electrice regenerabile instalate în R. Moldova au atins la finele lunii decembrie 2024 capacitatea-RECORD de 580 MW. Aceste capacități asigură 16,72% din consumul anual al republicii noastre
Locuitorii capitalei care au pavat o bucată de teren destinat spațiilor verzi pentru a-și putea parca mașinile au investit degeaba: Parcarea neautorizată a fost demontată