VIDEO // RĂSTIGNIRE în sediul MAI, la cererea lui Năstase: „Polițiștii, carabinierii, salvatorii, toți cei care poartă uniforma R. Moldova nu ar putea mișca nici măcar un grăunte fără puterea lui Dumnezeu și a Sfintei Cruci”
Cu mâna pe lege, cu ochii.. la curcea din sediul Ministrului Afacerilor Interne, instituție laică.
Un crucifix a fost inaugurat duminică în holul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), la cererea ministrului Andrei Năstase, iar la ceremonia de inaugurare a acestuia au participat, duminică, ÎPS Părintele Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, dar și ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, precum și reprezentanți și angajați din cadrul MAI.
„Într-o societate adesea dezbinată precum cea din R. Moldova, momentele de unitate și de comuniune au o valoare aparte. De aceea mă bucură și mă onorează că astăzi (ieri n.r.), în incinta MAI, putem transmite, în prezența celor ce păstoresc pe acest pământ credința noastră strămoșească, un mesaj de unitate, prin inaugurarea unui crucifix care să amintească tuturor celor care activează în structurile MAI că oastea e creștină”, a menționat Andrei Năstase, în cadrul ceremoniei.
Oficialul a citat prima epistolă către Corinteni: „cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”.
„Polițiștii, carabinierii, salvatorii, toți cei care poartă uniforma R. Moldova nu ar putea mișca nici măcar un grăunte fără puterea lui Dumnezeu și a Sfintei Cruci. Și mă bucură că, de astăzi înainte, în sediul MAI, depozitarul și apărătorul democrației și statului de drept, va dăinui un simbol care să ne amintească cât de trecători suntem și că toată autoritatea noastră nu ar valora nimic fără puterea hărăzită de Cel de Sus”, a subliniat ministrul.
Acesta admite că în R. Moldova există un larg spectru de confesiuni și că toți cetățenii „sunt egali în fața legii și a statului”.
„Însă valorile noastre își au fundamentul în credința creștină. Iar statul nostru se bazează pe conlucrarea cu toți cei care, în numele credinței strămoșești, au grijă de sufletele credincioșilor din țară. Așa cum am făcut apel la cooperare loială între instituțiile statului, spre binele oamenilor, cred cu tărie în cooperarea duhovnicească între cele două Mitropolii, întru vindecarea rănilor unei societăți încă bolnave. MAI, ca purtător al răspunderii față de respectarea orânduirii lumești, va fi primul Dvs. partener - pentru că fără tămăduirea sufletelor nu avem cum să ne îngrijim de legea făurită de om”, a conchis Andrei Năstase.
Cei doi ierarhi au venit cu mesaje de felicitare și au adus daruri. Mitropolitul Vladimir a dăruit ministrului o cruce adusă de la Ierusalim, iar ÎPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei a adus drept cadou o carte despre viața Sfântului Constantin cel Mare care să îi servească drept exemplu de conducător creștin.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania