VIDEO // Judecător, AMENINȚAT de un politician. „Bine, stăm noi de vorbă”


Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, l-a ameninţat pe preşedintele BEJ Gorj pe care l-a avertizat că „vor sta de vorbă”, după ce acesta a ţinut la uşă delegaţia PSD, în frunte cu premierul Ponta, venită să înregistreze candidatura ministrului Mihnea Costoiu, informează gandul.info.
La ora zece, delegaţia PSD, în frunte cu premierul Ponta, şi în care se mai aflau miniştrii Dan Şova şi Nicolae Bănicioiu a venit să înregistreze candidatura ministrului Mihnea Costoiu la alegerile parţiale din 25 mai.
Înăuntru se afla, însă, candidatul Forţei Civice care venise să-şi înregistreze candidatura, motiv pentru care social-democraţii au trebuit să aştepte ca acesta să termine operaţiunea la Biroul Electoral Central.
Primarul municipiului Târgu-Jiu, cel care conduce şi organizaţia PSD Gorj, l-a ameninţat pe preşedintele BEJ, judecătorul Ion Marin, de faţă cu presa.
„Avem un ministru, da? Bine, stăm noi de vorbă. Nu se poate aşa ceva”, s-a răstit nervos Cârciumaru la judecător.
„Păi erau primii la uşă, la ora zece, i-am înregistrat, ce să fac”, s-a scuzat judecătorul.
Premierul Ponta a încercat să acopere incidentul, spunând că nu a fost o problemă să aştepte înregistrarea candidaturii concurentului din partea Forţei Civice.













































































