VIDEO // Istoria IMPRESIONANTĂ a unui tată din raionul Florești, care de unul singur crește și educă NOUĂ copii. Mama și-a abandonat copiii acum doi ani, când mezinul avea doar șase luni
Alexandru Pușcașu este un tată din raionul Florești, care de unul singur crește și educă nouă copii. Acum doi ani, mama i-a părăsit, când cel mai mic copil avea doar șase luni. Chiar dacă s-a confruntat cu o mulțime de dificultăți, bărbatul din Sănătăuca, raionul Florești, a refuzat categoric să-i trimită la orfelinat și s-a dedicat exclusiv grijii față de micuți. Conducerea Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) a fost impresionată de voința de care dă dovadă Alexandru și în prejma sărbătorilor pascale i-a oferit un suport material consistent.
Acum doi ani, în timp ce era plecat la Chișinău, acolo unde muncea pentru a-și întreține numeroasa familie, Alexandru Pușcaș a aflat o veste șocantă – mama și-a abandonat copiii. Micuții au fost lăsați singuri și mergeau pe la vecini ca să găsească ceva de mâncare. Bărbatul a revenit imediat acasă.
„Mă tot gândeam dacă voi face față. Îmi era frică, dar m-am obișnuit. Acum nu pot să trăiesc fără ei. La început le spuneam că ea va veni… Nu voiam să le spun ce s-a întâmplat, pentru ca să nu-i stresez. Dar în final le-am spus că mama lor i-a abandonat. Știu că un copil vrea să aibă mamă... Știu cât am suferit eu și înțeleg că și copiii mei suferă”, susține bărbatul.
Și Alexandru a crescut fără părinți – mama sa a murit când era mic, iar tatăl l-a lăsat în grija bunicii. Bărbatul a decis că, oricât de greu ar fi, copiii lui vor avea parte de căldură părintească.
„Eu dorm aici, pe cea mică o culc în pătuțul acela. Aici sunt trei bucăți de canapele, am luat scânduri, le-am unit ca să încapă copiii. Sub ele am pus bucăți de cotileț. Iar cei mai mari dom aici”, a povestit Alexandru.
Ca să asigure cele necesare copiilor săi, cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani, bărbatul este gata de orice muncă prin sat, iar copiii mai mari îl ajută la gospodărie.
„Mă trezesc la 6.00 și le fac ceai. Cât ei beau ceai, le pregătesc hainele. Se îmbracă singuri. Pe urmă, cei mai mari îi duc pe cei mici la grădiniță, iar ulterior merg și ei la școală. Iar eu prepar mâncare, fac ce mai este de făcut prin casă. Cât fata cea mică doarme, mă ocup de treburi prin curte. Când se trezește – intru în casă și încep să prepar mâncare”, a împărtășit Alexandru activitățile lui într-o zi obișnuită.
Istoria acestei familii i-a sensibilizat pe reprezentanții Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, care au hotărât să le facă o vizită și să le ofere un sprijin în ajun de Paște.
„Am decis că este datoria noastră să vă ajutăm. Suntem încântați cum reușiți, de unul singur, să aveți grijă de atâția copii, să le oferiți tot de ce au nevoie și, cel mai important – dragoste de părinte. V-am adus mai multe produse alimentare și detergenți care, sperăm, vă vor fi de ajutor. Ne-ați spus că copiii visează la un televizor nou. Sper că acesta le va fi pe plac, iar ajutorul nostru vă va face viața mai ușoară”, a menționat directorul A.S.I.C.S., Victoria Kriukova.
Asociația A.S.I.C.S. a mai oferit familiei Pușcașu suma de 20 000 de lei, pentru a conecta mașina de spălat rufe la rețeaua de canalizare și a cumpăra o canapea nouă pentru copii.
Cine face listele?
Telefonul te SPIONEAZĂ în secret: cele TREI setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru a-ți proteja confidențialitatea
Patru morţi și peste 200 de răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime la un târg de Crăciun din Germania: Autoritățile R. Moldova încearcă sa afle dacă printre victime sunt și cetățeni moldoveni