+ 18 VIDEO ÎNFIORĂTOR // Luptătorii din Rusia trec GRANIȚA și DISTRUG un sat din Ucraina

Serviciul de presă al conducerii „operațiunilor antiteroriste” din Ucraina a anunțat că satul Stepanovka din Donețk a fost complet distrus de rebelii pro-ruși, transmite obozrevatel.com.
Potrivit comunicatului, rachetele rusești ținteau direct în case și populația pașnică din Stepanovka. „Satul a fost distrus de aruncătoarele de grenade situate pe teritoriul Federației Ruse. Aceste rachete distrugeau nu numai casele, dar și visele, destinele oamenilor”, menționează reprezentanții militarilor ucraineni.
În același timp, intenauții au postat un filmuleț video unde se vede cum luptătorii ruși trec granița pe mașini blindate, cu steagul „Novorusiei”, din regiunea Rostov, Rusia, în Ucraina și se îndreaptă spre Stepanovka. Luptătorii se ascund în lanuri și casele oamenilor pașnici și se angajează într-un schimb de focuri cu militarii ucraineni.
Menționăm că forțele armate ucrainene susțin că eliberarea Donețkului de rebelii pro-ruși se desfășoară cu succes. De asemenea, reprezentanții operațiunii „antiteroriste” anunță că pregătesc luarea cu asalt a orașelor acaparate de „teroriști” și roagă populația să părăsească regiunea.
+18 Vă avertizăm că secvența video de mai sus conține imagini care v-ar putea afecta emoțional.









































































