VIDEO // Iluzia optică care le va da bătăi de cap şoferilor. E o premieră în România
O trecere de pietoni pe care când o vezi, ai tendinţa să frânezi! Este de fapt o iluzie optică şi reprezintă o premieră în România.
Prima zebră 3D din România a fost realizată de elevii Liceului de Artă din Buzău chiar în fața școlii lor.
Au văzut zebra 3D într-un orășel din Islanda și au zis să aibă și ei una la fel, chiar în fața școlii. Elevii Liceului de Artă au așteptat acceptul autorităților şi s-au apucat de treabă, scrie stiridebuzau.ro.
Pentru realizarea marcajului rutier, elevii au primit ajutorul muncitorilor de la urbanism dar și vopseluri speciale. Profesorii s-au lăsat și ei angrenați în actul de creație.
„Am calculat la fața locului exact dimensiunile necesare creării efectului 3D, rezultând că este nevoie ca unghiul de fugă să fie la șapte metri de la trecerea propriu-zisă. Cei de la Urbis ne-au ajutat cu șabloane și vopsea rutieră.
Am întins apoi sfori pentru a trasa liniile în perspectivă, astfel încât să creeze un singur unghi de fugă. Așa am trasat umbrele care creează iluzia optică. Șoferul aflat la volan, din unghiul de fugă, vede că dungile albe de pe trecerea de pietoni plutesc. Astfel se va speria puțin și va opri.
Dacă un pieton se află pe liniile albe de pe trecere, efectul 3D este și mai mare”, a declarat profesoara Ana Maria Bogleș.
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți