VIDEO // „Grupările criminale” au ajuns să închirieze avioane CHARTER, pentru a FURA „votul sincer și curat” al cetățenilor R. Moldova. Igor Grosu: „Au fost alocate resurse enorme... Poliția o să-și facă treaba, dar noi trebuie să ieșim masiv la vot”
Reprezentanții „grupărilor criminale organizate” și cei care stau în spatele lor depun eforturi fără precedent pentru a frauda cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, iar pentru asta au ajuns să închirieze avioane pentru a transporta organizat cetățenii la secțiile de votare din Belarus sau Turcia.
Declarația a fost făcută astă de președintele Parlamentului, Igor Grosu, după ce și-a exercitat, alături de soție și fiica mai mare, dreptul la vot.
Potrivit lui Grosu, reprezentanții „grupărilor criminale” au alocat resurse enorme pentru a frauda alegerile prezidențiale.
„Am votat astăzi pentru viitorul R. Moldova, pentru viitorul familiilor tuturor cetățenilor R. Moldova. Am votat pentru pace, pentru prosperitate și un viitor european. Vedem o mobilizare bună, relativ bună. Dar vedem că reprezentanții grupărilor criminale organizate nu se liniștesc. Vedem avioane charter, în special curse spre Belarus și Turcia. Asta vorbește despre faptul că au fost alocate resurse enorme, care depășesc imaginația noastră. Astfel, mesajul meu pentru cetățeni e simplu: nu ne relaxăm, toți ne mobilizăm acasă și peste hotare. Mă adresez și celor de la Cahul, Leova, Cantemir, Anenii Noi, Nisporeni, Basarabeasca... Ne mobilizăm cu toții. Deși prezența e relativ bună, nu e motiv să ne relaxăm. Toți la vot”, a îndemnat Grosu alegătorii.
Spicherul s-a referit la activizarea votanților din Transnistria, dar și la felul în care sunt duși alegătorii cu avioanele charter la secțiile de votare.
„Ce ține de mobilizarea de la Rezina și Varnița, pot spune că am un deja-vu. Cu ceva ani în urmă, regimul de acolo, regimul separatist, care nu are nicio treabă cu procesele democratice din R. Moldova, mai ales cu procesul de integrare europeană... Vedem că podul peste Nistru e plin cu mașini. Unii vin forțați, alții manipulați, alții corupți, șantajați... Sunt mânați la vot pe malul drept. Tocmai de aceea trebuie să ne mobilizăm cei de pe malul drept al Nistrului. Poliția și instituțiile responsabile vor documenta toate cazurile de corupere, de transportare, de motivare a alegătorilor, fie că vorbim de cei din stânga Nistrului, fie de cei de peste hotare, în special din Est. Acolo s-a ajuns să fie închiriate avioane charter. Nu vorbim de curse regulate, în care cineva din inițiativă proprie și pornire civică a decis să se deplaseze la secțiile de votare. Cu toții am văzut imagini, vorbim de Belarus în special, pe direcția Minsk. Dar nici Turcia nu face excepție – Istanbul, Ankara. Noi documentăm toate aceste cazuri și nu doar aici, dar și în alte țări”, a precizat Igor Grosu.
Sursa citată a subliniat că cei care cumpără sau se lasă cumpărați vor fi identificați și pedepsiți.
„Am văzut alaltăieri și ieri cât de disperați erau. Mesajele de amenințare cu răfuiala fizică la adresa ziariștilor, la adresa cetățenilor. Azi dimineață au mai lansat un mesaj fals. Asta vorbește despre disperarea lor. Toate aceste lucruri vor fi documentate și o să fie aplicate sancțiuni foarte drastice. Chiar și cei care... Poliția i-a găsit astăzi pe unii dintre acei care erau în acea „lista fermecată” cu activiștii grupării criminale organizate. Riscul este foarte mare, tocmai de aceea nu ne relaxăm și ieșim la vot. Organele de drept o să-și facă treaba, dar noi, cetățenii, trebuie să ieșim exemplar să votăm. Pentru că votul nostru este sincer, curat. Noi nu cumpărăm voturi, dar votăm pentru viitorul R. Moldova. Asta e mare diferență care o facem noi vizavi de aceste grupări criminale și cei care stau în spatele lor.
Chiar dacă noi avem posibilități mai limitate pentru a interveni peste hotare, putem documenta aducerea, transportarea organizată, cu mărturii din partea celor care sunt motivați financiar. Vă dați seama că au ajuns să cumpere un avion întreg sau mai multe avioane ca să transporte organizat alegătorii într-o destinație sau alta... Poliția o să-și facă treaba, dar noi trebuie să ieșim masiv la vot. La timpul potrivit toate informațiile vor fi prezentate. Toată lumea trebuie să înțeleagă amploarea și cum au operat grupările criminale organizate și cei care stau în spatele lor”, a conchis Igor Grosu.
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor