VIDEO // GHINION incredibil pentru România cu câteva ore înainte de semifinala Eurovision!

În cea de-a doua semifinală, din 8 mai, pe scena sălii B&W Hallerna din Copenhaga vor urca şi reprezentanţii României. Paula Seling şi Ovi vor lupta pentru un loc în marea finală a Eurovision 2014 cu concurenţii din Norvegia, Polonia, Austria, Irlanda, Belarus, Grecia sau Slovenia.
Din păcate, Paula Seling se luptă cu o răceală rebelă, cu câteva ore înainte să intre în semifinala Eurovision 2014, scrie gandul.info.
Reprezentanţii României la concursul internaţional de muzică uşoară, Paula Seling şi Ovi, se pregătesc pentru cea de-a doua semifinală. Din păcate, echipa României nu este în cea mai bună formă: Paula Seling a răcit şi e pe medicamente.„Radu, soţul meu, a ajuns luni şi mi-a mai adus câteva lucruri de care aveam nevoie: o rochie în plus, nişte medicamente şi încurajările lui”, a spus artista.
În seara aceasta, cei doi artişti vor urca pe scena de la B&W Hallerna, din Copenhaga. Pentru reuşita la Eurovision 2014 Paula şi Ovi mizează pe piesa „Miracle”, compusă de Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg şi Frida Amundsen. La selecţia naţională, cântecul a fost ales în urma punctajului primit de la juriul de specialitate (50%) şi prin televoting (50%).
„«Miracolul» nostru a început, pentru mine, în iunie, anul trecut, când am compus piesa alături de Philip Halloun, şi a continuat în toamnă, când intram în studio, în Oslo, cu Beyond51 şi începeam munca la producţia piesei”, a povestit Ovi.
Piesa cu care România va concura la Eurovision 2014 are şi un videoclip realizat de regizorul Alex Ceauşu şi coregrafa Judith State.
„Îmi place mult viziunea lui Alex Ceauşu. Clipul vorbeşte despre miracolul vieţii, venit din alt miracol - al iubirii. În camera goală renaşte natura dintr-un alt miracol - apa, sursa vieţii. Lumea este plină de miracole, depinde doar de noi să le percepem, lucru pe care, într-o altă formă, îl spune şi Albert Einstein”, a explicat Paula Seling.













































































