VIDEO // GAFĂ la nivel înalt: HARTA cu Rusia pe care NU ar fi trebuit să o vadă nimeni
FIFA şi-a cerut scuze pentru difuzarea unei hărţi a Rusiei ce includea Crimeea, în cadrul prezentării emblemei oficiale a Cupei Mondiale de fotbal din 2018, care a avut loc, marţi, la Moscova.
„Comitetul organizator local a apelat la o agenţie de comunicare pentru o proiecţie la Teatrul Bolşoi. Din nefericire, harta Rusiei prezentată în cadrul acestui eveniment de acest furnizor a scăpat atenţiei noastre, iar scurta apariţie a secvenţei în cauză a fost eliminată”, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al FIFA.
Folosirea hărţii respective a provocat numeroase reacţii, inclusiv la Kiev şi la Moscova.
Rusia a anexat peninsula Crimeea, regiune aparţinând Ucrainei, în urma unui referendum desfăşurat în luna martie, în care 96% dintre locuitori s-au pronunţat în favoarea acestei alipiri. Autorităţile de la Kiev şi statele occidentale au calificat drept ilegal referendumul.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”