VIDEO // Fotomodel la 60 de ani. Românca despre care vorbește întreaga lume
Are peste 60 de ani, a lucrat o viață întreagă în bibliotecă, iar acum defilează pe cele mai importante podiumuri de modă din Franța. Este povestea unei românce care a părăsit țara înainte de Revoluție și s-a refugiat în orașul luminilor. Mamă a trei copii, a reușit în opt ani să încheie contracte cu cele mai mari case de modă și să fie colegă de platou cu David Bowie.
Rodica Paléologue este exemplul viu că vârsta nu impune bariere și că frumosul vine din interiorul oamenilor.
„Nu m-am considerat frumoasă și nu știu ceea ce înseamnă, dar coerența între suflet, corp și intelect cred că duce la un fel de frumusețe care emană o personalitate, un stil, un sentiment, o recunoaștere”, spune Rodica Paléologue, fotomodel senior.
Rodica provine dintr-o familie din Bucovina. Ea a fost deportată la vârsta de un an într-o mică localitate, astăzi dispărută, din mijlocul Bărăganului. Înainte de Revoluție, a reușit să plece în Franța, iar acolo a reușit să se angajeze la o bibliotecă și un muzeu. Viața ei s-a schimbat total în 2011. Atunci i-a fost remarcată frumusețea de către un tânăr misterios.
„De sub șapca lui foarte modernă și la modă mi-a spus că de un an caută capul meu, figura mea, mutra mea, și-a imaginat o campanie publicitară pentru ochelarii de soare, pe care nu reușea să o ducă la capăt”, spune românca.
Așa a început aventura Rodicăi Paléologue în modă. Până acum a colaborat cu mai multe case de modă din Franța, Japonia și Italia. Cele mai răsunătoare nume sunt: Bulgari, Chanel și Louis Vuitton. Pentru ultimul brand a jucat într-un scurtmetraj alături de David Bowie. Totuși, Rodica mărturisește că nu are o meserie bănoasă.
Nu există un secret al frumuseții spune Rodica. Îi place să mănânce orice, nu face sport, dar aleargă... pe tocuri.
Sursa: realitatea.net
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2