06:52:13 11.01.2025
Stiri

VIDEO, FOTO // Jucătorii de TOP de la Dinamo Kiev și Shakhtar Donețk s-au REFUGIAT în R. Moldova. Aceștia au fost cazați la Centrul de pregătire al naționalelor de la Vadul lui Vodă: „M-am simțit ca într-un film de groază”

Actualitate 28.02.2022 14:39 Vizualizări2983 Autor: Ziarul National
VIDEO, FOTO // Jucătorii de TOP de la Dinamo Kiev și Shakhtar Donețk s-au REFUGIAT în R. Moldova. Aceștia au fost cazați la Centrul de pregătire al naționalelor de la Vadul lui Vodă: „M-am simțit ca într-un film de groază” fmf.md

Jucătorii străini de la Dinamo Kiev și Shakhtar Donețk, cele mai galonate echipe de fotbal din Ucraina, s-au refugiat în R. Moldova. Aceștia sunt găzduiți de Centrul de pregătire al naționalelor de la Vadul lui Vodă.

Federația Moldovenească de Fotbal a organizat transportarea fotbaliștilor, dar și familiilor lor de la Criva.

„Nu am crezut vreodată că voi trăi așa momente cum am avut în ultimele patru zile. M-am simțit ca într-un film de groază, deoarece nu m-am așteptat să trăiesc pe timp de război. Cel mai rău lucru pentru mine a fost să mă aflu într-o cameră (nu în hotel), uneori fără lumină, încercând să calmez 70 de oameni care erau înăuntru, care erau panicați, înfricoșați, stresați. Au fost cele mai grele momente din viața mea...”, a declarat jucătorul lui Shakhtar, brazilianul Junior Moraes pentru FMF.md.

Jucătorii latino-americani și europeni și familiile acestora sunt asigurați cu hrană, asistență medicală și transport pentru a face deplasarea în România, de unde urmează să se îndrepte pe calea aerului spre propriile case.

„Aș vrea să-i mulțumesc președintelui UEFA, Aleksander Ceferin, care a organizat totul pentru evacuarea noastră din Kiev în ultimul moment. Începând de vineri seara până sâmbătă el m-a sunat, mi-a scris mesaje, încercând să găsească posibilități pentru evacuarea noastră în siguranță. Dle Ceferin, îți mulțumesc mult! La fel aș vrea să mulțumesc FMF, FRF și FUF, care au conlucrat împreună ca noi să ajungem acasă”, a mai spus Junior Moraes.

Amintim că cei doi moldoveni care fac parte din stafful tehnic al formației Dinamo Kiev, Emil Caras și Arcadie Zaporojanu au ajuns acasă acum două zile.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md