VIDEO, FOTO // USMF, a doua instituție din spațiul ROMÂNESC dotată cu un Laboratorul de Patologie Digitală, datorită Guvernului României. Adrian Dupu: „Această investiție este cu atât mai valoroasă, cu cât acești studenți vor salva vieți”
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie din R. Moldova (USMF) a devenit astăzi cea de-a doua instituție din spațiul românesc dotată cu un Laborator de Patologie Digitală, grație unui proiect finanțat de Departamentul pentru Relația cu R. Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.
Potrivit DRRM, proiectul a presupus dotarea Catedrei de morfopatologie cu un scaner performant (sistem de imagistică digital) în valoare de 60 000 de euro și achiziția unui sistem de diagnosticare și analiză a imaginilor cu 100 de utilizatori, a 15 unități de diagnosticare și a unui sistem de înregistrare a imaginilor, în valoare 100 423 de euro.
Rectorul USMF, Emil Ceban, califică drept „eveniment istoric” deschiderea acestui laborator modern, cu suportul României.
„Pe 17 noiembrie 2023, a fost un eveniment istoric pentru USMF, în special pentru personalul științific-didactic al catedrei patologie, studenți și medici rezidenți. Grație suportului și atitudinii secretarului de stat al DRRM, Adrian Dupu, am devenit posesorii unui scanner performant, care este utilizat în procesul de instruire și pentru efectuarea cercetărilor științifice. Acest sistem de imagistică medicală reprezintă un ansamblu de componente necesare pentru implementarea metodelor moderne de predare, de învățare a patologiei. Astăzi, domnul Dupu a venit cu misiunea de a transmite către USMF a unei noi donații din partea României, în valoare de 499 800 de lei românești, echivalentul a peste 100 de mii de euro.
Această nouă donație include un sistem de diagnosticare și analiză de imagini. Mai e vorba de un sistem de înregistrare a investigațiilor. Vorbim despre un echipament modern, indispensabil pentru avansarea cercetărilor medicale, sporirea procesului de stabilire a diagnozei și realizarea eficientă a tratamentului pacienților”, a declarat rectorul Emil Ceban.
Cu ajutorul ambelor donații oferite de Guvernul României, tinerii cercetători vor avea posibilitatea de a înțelege mai bine mecanismele ce stau la temelia dereglărilor patologice.
Astfel, USMF devine a doua instituție din spațiul românesc, după Universitatea din Timișoara, care este dotată cu un astfel de laborator.
„Suntem printre puținele universități din Europa dotată cu un astfel de echipament. Suntem a doua universitate din spațiul românesc complet dotată cu patologie digitală. Ele există la Timișoara și la Chișinău. Dotarea USMF cu acest scanner de imagistică de ultimă generație, cu sistemul de diagnosticare și analiză a imaginilor, precum și cu sistemul de înregistrare a acestor imagini destinate domeniului educației și cercetării în medicină va avea un impact benefic atât asupra calității procesului de instruire și formare, cât și a rezultatelor cercetărilor științifice în medicină și în farmacie. Reiterăm gratitudinea noastră față de România și sperăm la o cooperare de durată”, a adăugat rectorul USMF.
De partea cealaltă, secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu, a remarcat faptul că această donație oferită de Guvernul României va salva vieți în R. Moldova.
„Mă bucur să revin într-un timp atât de scurt la USMF și, împreună cu colegii mei, să finalizăm ceea ce am început la finele anului trecut. Inițial, a fost donat acel scanner, iar domnul rector ne-a spus atunci că acel dispozitiv poate face foarte multe lucruri, dar trebuie completat cu ceea ce vedem astăzi. Am revenit atunci la București, am discutat cu colegii, am văzut ce resurse financiare mai avem până la finele anului și am decis să achiziționăm restul echipamentelor și licențelor. Acum știm că acest proiect a fost finalizat, iar studenții și profesorii vor ști că acest lucru a fost posibil grație Guvernului României”, a subliniat Adrian Dupu.
Oficialul din cadrul Guvernului României a menționat că pentru DRRM au fost prioritare în anul 2023 proiectele din domeniul educației.
„Un procent mare din bugetul DRRM a mers pentru acest domeniu. DRRM a colaborat anul trecut cu șapte universități din Chișinău și ne bucurăm că USMF se numără printre beneficiari. Această investiție este cu atât mai valoroasă, cu cât acești studenți vor salva vieți în R. Moldova. Avem nevoie de cadre medicale bine pregătite, care să poată profesa în condiții cât mai bune. Dacă tot vorbim despre integrarea europeană, anume astfel de lucruri apropie R. Moldova de UE. România s-a angajat să sprijine R. Moldova în acest parcurs european. Sunt convins că această cooperare a noastră nu se va opri aici”, a conchis Adrian Dupu.
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”