VIDEO, FOTO // Cei mai buni luptători au fost PREMIAȚI de A.S.I.C.S. Asociația a oferit BURSE anuale unor sportivi talentați și de mare perspectivă
Peste 220 de sportivi din toata R. Moldova au participat la Campionatul național de lupte greco-romane, lupte libere și lupte feminine, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute. Câștigătorii competiției vor reprezenta R. Moldova la campionatele europene și mondiale din acest an. Iată lista câștigătorilor Campionatului. Pentru premierea luptătorilor care au urcat pe podiumul de premiere, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) a oferit peste 180 de mii de lei.
De asemenea, Asociația A.S.I.C.S. a anunțat la eveniment că va oferi burse unor sportivi de performanță, dar care din diverse motive nu beneficiază de suport financiar din alte surse.
„Înțelegem foarte bine că pentru a avea rezultate este nevoie de a investi în sportivi. Nu toți cei care au talent și sunt de perspectivă beneficiază de burse, din anumite motive. Iată de ce, în comun cu Federația de Lupte, am selectat trei sportivi, câte unul de la fiecare gen de lupte – lupte greco-romane, lupte libere, lupte feminine. Pe parcursul acestui an, ei vor avea burse de câte 3 000 de lei pe luna. Sperăm că acest suport le va aduce motivația și resursele necesare pentru a se pregăti mai bine”, a declarat președintele Consiliului A.S.I.C.S., Alexandru Gîscă.
Președintele Federației de Lupte, Ivan Gheorghiu, a explicat ce criterii au stat la baza selectării bursierilor.
„Majoritatea luptătorilor dispun de anumite burse de la Ministerul Educației și Cercetării, în baza rezultatelor sportive obținute în anul precedent. Dar o avem pe Mariana Eșanu-Cherdivară, participantă la Jocurile Olimpice, care a fost în concediu de maternitate. A făcut o pauză, neavând rezultate și nu beneficiază de această bursă”, a explicat Gheorghiu.
Un alt bursier este Eugen Mihalcean. „Luptând la categoria de 79 kg și fiind încă foarte tânăr, nu a avut anumite rezultate din cauza unor accidentări. Anul acesta deja este medaliat cu bronz la campionatul european, rezervat sportivilor sub 23 de ani”, a continuat Ivan Gheorghiu.
De suport financiar lunar va avea parte și Leonid Moroz, sportivul care a ocupat locul V la campionatul european, rezervat tinerilor sub 23 de ani, reprezentant al luptelor greco-romane. Potrivit șefului Federației, Leonid nu are bursă din partea statului, dar este un sportiv de perspectivă.
Bursiera A.S.I.C.S. Mariana Cherdivară a devenit campioană națională la lupte feminine la categoria de greutate 62 kg. Ea se pregătește de Campionatul European, care va avea loc în perioada 17-20 aprilie la Zagreb, Croația
„Recent m-am reîntors din concediu de îngrijire a copilului. Deseori sunt întrebată cum reușesc să combin sportul de performanță și viața de familie, pentru că am trei copii. Dar sportul deja a devenit mai presus ca toate și încerc să combin sportul cu viața de familie. Vă mulțumesc din tot sufletul pentru suportul oferit, chiar am nevoie, pentru că în acest an nu am susținere financiară din partea statului. Doar soțul lucrează și e foarte greu”, a menționat sportiva, care se antrenează la Călărași.
Și medaliatul cu bronz la Campionatul European de la București, Eugen Mihalcean, este în febra pregătirilor pentru următoarea competiție. Susținerea financiară din partea Asociației îl va ajuta să fie în formă.
„După operația la genunchi mă simt mai bine. Mă pregătesc deja de campionatul național U20. Vreau să vă mulțumesc pentru această bursă, îmi va fi foarte folositoare – atât să mă recuperez, cât și pentru a beneficia de vitamine, suplimente pentru a fi în formă”, a spus Eugen Mihalcean.
De asemenea, la Campionatul național de lupte greco-romane, lupte libere și lupte feminine au fost premiați și sportivii care la competițiile internaționale din acest an au obținut medalii de aur, argint și bronz.
Cine face listele?
Telefonul te SPIONEAZĂ în secret: cele TREI setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru a-ți proteja confidențialitatea
Patru morţi și peste 200 de răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime la un târg de Crăciun din Germania: Autoritățile R. Moldova încearcă sa afle dacă printre victime sunt și cetățeni moldoveni