02:51:12 22.11.2024
Stiri

VIDEO // Fotbalul moldovenesc, măcinat de CORUPȚIE, incompetență și DICTATURĂ. „FMF s-a transformat într-un SRL. Cei care nu sunt LOIALI conducerii sunt excluși. Nu FURAȚI viitorul fotbalului moldovenesc”

Actualitate 08.12.2020 14:02 Vizualizări4035 Autor: Ziarul National
VIDEO // Fotbalul moldovenesc, măcinat de CORUPȚIE, incompetență și DICTATURĂ. „FMF s-a transformat într-un SRL. Cei care nu sunt LOIALI conducerii sunt excluși. Nu FURAȚI viitorul fotbalului moldovenesc” Captură privesc.eu


Foștii internaționali Radu Rebeja, Adrian Bogdan și Sergiu Dadu susțin că Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) a fost transformată într-un SRL condus de o mână de oameni cărora nu le pasă de viitorul „sportului rege”, dar cum să împartă bugetul de 170 de milioane de lei venit de la UEFA și FIFA. Acuzațiile au fost lansate astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

Deputatul Radu Rebeja a menționat că actualul președinte la FMF, Leonid Oleinicenco, e gata să calce pe cadavre pentru a obține un nou mandat la șefia instituției. „Domnul Oleinicenco, folosind resursele administrative și punând presiuni prin intermediul administrației publice locale, încearcă din răsputeri să blocheze în orice mod posibil petrecerea Congresului conform normelor statutare ale FMF, dar și normelor democratice stabilite de UEFA și FIFA! Frica este una mare, iar acești conducători își doresc desfășurarea Congresului după placul lor și, de dorit, fără să apară vreun contracandidat”, a declarat Rebeja.

Citește și: Alegeri cu UN SINGUR candidat la FMF? Președintele FMF și oamenii săi, acuzați că ar institui DICTATURA. „Frica este mare. Acești conducători își doresc desfășurarea CONGRESULUI după placul lor, fără să apară vreun contracandidat”

Acesta a dezvăluit că oamenii au ajuns să se teamă să aibă o părere, iar în cadrul întâlnirilor toți îl roagă ca alegerile pentru șefia FMF să se facă prin vot secret, dar nu cu mâna ridicată, sub privirile atente ale celor care conduc fotbalul moldovenesc.

„Vedeți ce doleanțe simple au membrii afiliați? Frica lor că o să piardă alegerile este atât de mare, încât se recurge la intimidări și amenințări. Zilele trecute au fost excluși din componența FMF 12 membri afiliați. Motivul? Pentru că nu sunt loiali actualei conduceri a FMF, pentru că au o părere. Nici măcar nu au fost invitați acești membri să-și spună punctul de vedere. Acest lucru se întâmplă înaintea Congresului FMF”, a declarat deputatul, care și-a anunțat candidatura pentru șefia FMF.

Citește și: Actuala conducere a FMF pregătește FRAUDAREA alegerilor pentru șefia instituției? Rebeja: „Excluderea masivă a membrilor cu drept de VOT INCOMOZI, cu o lună înainte de Congresul FMF, reprezintă un abuz”



Președintele Asociației Fotbalului Feminin, Oleg Voloșin, a confirmat, în cadrul aceleiași conferințe de presă, că a fost aruncat ca o măsea stricată din FMF.

„Am aflat că am fost excluși de pe site-ul FMF. Este un dezmăț total. În cadrul asociației pe care o conduc sunt mai multe cluburi… Acestea nu mai pot să-și continue activitatea. În loc să fie dezvoltat fotbalul feminin, mai ales că UEFA și FIFA acordă câteva sute de mii de euro pe an pentru asta, FMF îl distruge. Oleinicenco ne-a spus că, dacă nu împărtășim punctul său de vedere, atunci nu mai are nevoie de noi. Ne-a spus că nu suntem o organizație legală, deși am prezentat actele confirmative. Pentru că vin sute de mii de euro pentru fotbalul feminin, ei au decis să nu se mai împartă cu nimeni și repede au fondat o asociație”, a precizat Voloșin.

Citește și: UPDATE // Un nou SCANDAL de proporții în fotbalul moldovenesc. CNA și EUROPOL au identificat 11 persoane bănuite de trucarea meciurilor, iar patru dintre acestea au fost ARESTATE. În această rețea ar fi implicate și persoane din conducerea FMF

Fostul portar Adrian Bogdan e de acord că fotbalul din R. Moldova a degradat complet, iar asta din cauza că FMF nu e preocupată de crearea școlilor de fotbal și infrastructurii necesare.

„Copiii nu mai sunt dați la fotbal, iar asta și din cauza că echipa națională nu are rezultate. Echipa națională e vraiște, a ajuns la cel mai slab nivel. Ce face conducerea FMF? Construiește stadioane mici. Da, sunt bune și aceste stadioane, însă pentru nivelul de grădiniță și clasa I. Pentru ca să creștem generații de fotbaliști e nevoie de stadioane de mari dimensiuni. O altă nemulțumire a noastră e că cei din conducerea FMF nu joacă corect în ceea ce privește viitoarele alegeri. Și eu întreb de ce votul este deschis și nu în mod secret? Votul secret este cel mai democratic. E foarte important să facem schimbările necesare. Așa nu se mai poate. S-a ajuns la presiuni și șantaj. E grav de tot”.

Fostul atacant al echipei naționale, Sergiu Dadu, crede că „pestele de la cap se strică”, cu referire la conducerea FMF.

„Leonid Oleinicenco nu are nicio treabă cu fotbalul (contabil de profesie n.r.). Nu doar fotbalul de copii și juniori este lăsat de izbeliște… Echipele din Divizia Națională se sufocă deja. A ajuns să spună în față oamenilor că dacă nu-l votează, atunci vor avea de suportat consecințele. Ce înseamnă aceasta? Ei nu fac nimic pentru fotbal, în afară de jocuri de culise. Se poate de vorbit ore întregi despre abuzurile comise de conducerea FMF. Vreau să vă spun că dezvoltare fotbalul pentru copii și juniori este obligația FMF. În opinia mea, din două-trei „cutii” din care le fac ei (mini-terenurile de fotbal n.r.) mai bine s-ar face un stadion mare. Dacă este stadion mare, deja poate fi deschisă o școală de fotbal într-o localitate sau alta”, a punctat Dadu.

În același context, fostul atacant a fost completat de Radu Rebeja. „FMF acordă doar 3,5% din cele 10 milioane de dolari pentru fotbalul de copii și juniori. Federațiile altor țări alocă de la 15 la sută și mai mult din bugetul total pentru copii și juniori. Aici se face diferența, din acest motiv echipa națională a ajuns pe locul 177 în lume. Alături de Sergiu Dadu am avut onoarea să fac parte din echipa care a ajuns pe locul 35 în lume în clasamentul FIFA. Era în anul 2007. Bineînțeles că am ajuns și cu noroc pe acest loc onorant, dar e vorba și de muncă. Membrii acelei echipe au învățat fotbalul în anii 80, 90. De ce FMF nu a deschis un Centru de pregătire a tânărului fotbalist, așa cum era pe vremuri? Așa pot fi selectați cei mai talentați fotbaliști, care vor reprezenta echipa națională”, a explicat candidatul la funcția de președinte al FMF.

În cadrul conferinței a intervenit și președintele Asociației de fotbal din Măgdăcești, Vitalie Onică. Acesta a atras atenția că viitorul echipei naționale este sumbru de tot, pentru că se investesc prea puțini bani în infrastructura sportivă.

„Nu se investește în fotbalul de copii și juniori și de asta nu trebuie să ne mire lipsa de rezultate. S-au construit 600 de „cutii” din acestea, dar 90% sunt deja uzate. Sunt necesare stadioane și săli unde să fie practicat fotbalul anul împrejur, nu doar când e timpul bun. Sunt alături de Radu Rebeja, pentru că el are o strategie de dezvoltare a fotbalului. O altă problemă e că antrenorii au un salariu de 3 000 de lei. Mulți aleg să plece peste hotare, să se lepede de fotbal. În același timp, pentru a obține licența „B”, care îți permite să antrenezi, ai nevoie de 700 de euro. Dacă vrei licența „A”, atunci ai nevoie de 2000 de euro. Câți ani trebuie să lucrezi ca să poți să-și faci aceste licențe? FMF nu a venit cu nici un suport, iar tinerii pleacă. Ceea ce se întâmplă astăzi este dictatură. Dacă nu ești cu noi, atunci afară. Oameni buni, această abordare nu consolidează familia fotbalistică, dar o distruge”, a opinat Onică.

Radu Rebeja a ținut să precizeze că la conferință urmau să vină mai mulți oameni care se opun abuzurilor conducerii FMF, însă i-a îndemnat să rămână acasă din cauza măsurilor sanitar-epidemiologice.

„Avem în spate o armată întreagă, care se opune distrugerii fotbalului moldovenesc. Vreau să-l întreb și pe Pavel Ciobanu, care a fost în fruntea FMF peste 20 de ani, dacă e de acord cu obuzurile și dictatura actualei conduceri? Suntem cu toții furați de dreptul de a alege liber, ni se fură dreptul la opinie. Dar cel mai important e că se fură viitorul fotbalului moldovenesc”, a conchis Radu Rebeja.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md