VIDEO // Fostul președinte CEC se declară ȘOCAT de modalitatea alegerii șefului FMF. „Este ca în Coreea de Nord. Din ce spuneți, am văzut și elemente de trafic de influență, și de utilizare a resurselor administrative. Nu e deloc FAIR PLAY”
Fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, a fost uimit să afle că actualul șef al Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), Leonid Oleinicenco, a fost înaintat de 102 membri afiliați din cei 118 existenți, pentru a obține un nou mandat în fruntea forului fotbalistic. Totodată, Ciocan nu înțelege cum poate președintele FMF să fie ales prin vot deschis. „Votul la vedere presupune, din start, că sunt condiții de intimidare și de influențare a persoanei. Votul neprotejat nu e un vot liber”, a declarat acesta într-o discuție cu fostul internațional moldovean Radu Rebeja, potențial candidat la funcția de șef al FMF.
Potrivit lui Rebeja, de când Pavel Ciobanu a plecat de la șefia FMF, lucrurile în fotbalul moldovenesc au degradat.
„De când a plecat Pavel Ciobanu de la FMF, asta s-a întâmplat în primăvara anului 2019, lucrurile au degradat. Pavel Ciobanu a fost o perioadă lungă în fruntea FMF și nu putem să-i reproșăm ceva. Dânsul a avut realizări frumoase. Probabil că unele lucruri nu s-a reușit de făcut. Totuși, de când a plecat, în FMF s-a pierdut acest miros al fotbalului. Actualmente, în fruntea FMF e o persoană care nu e din domeniu. Leonid Oleinicenco a lucrat o perioadă lungă în calitate de contabil la FMF, iar printr-un miracol a ajuns în fruntea FMF. Este o mare problemă că este din afara fenomenului. Un conducător al FMF nu trebuie să fie neapărat un fost fotbalist, dar măcar un conducător de club, un antrenor”, a precizat Rebeja într-un interviu pentru Privesc.eu, moderat de Iurie Ciocan.
Fostul fundaș i-a povestit lui Iurie Ciocan despre modalitatea alegerii președintelui FMF: „Un candidat trebuie să fie înaintat de cel puțin 20 de membri afiliați, pentru a putea candida. Dar s-a produs un miracol. Pe 22 decembrie a fost anunțată data Congresului FMF, iar peste noapte Leonid Oleinicenco s-a înscris în cursă și a anunțat că este susținut de 102 membri afiliați din cei 118. Pe 22 decembrie a fost anunțată data Congresului FMF, iar pe 23 decembrie cursa e ca și încheiată”.
Fostul președinte al CEC a rămas șocat de felul cum este ales președintele FMF.
„Suntem Federația Coreei de Nord? Dacă scrie în Statut FMF că 20 de înaintări sunt suficiente, atunci de ce trebuie de colectat peste 100? Trebuie să dai posibilitatea și altor candidați să se înscrie în cursa electorală. În alegerile administrative, politice se vorbește mereu de alegeri libere și corecte, iar în fotbal este termenul fair play. Jocul trebuie să fie cinstit. În cazul dat, ca observator, ca amator al fotbalului, dar și cunoscător al proceselor electorale, nu mi se pare deloc fair play ce se întâmplă. Actualul deținător al acestei funcții creează condiții ca ceilalți să nu poată candida. Nu mi se pare deloc ok asta. Aici se vede și utilizarea resurselor administrative. Poți fi tu geniu, dar dacă statutul prevede 20 de înaintări, înseamnă că cei care au scris acest document s-au gândit să fie mai mulți candidați. Ar putea cel puțin cinci candidați și ar fi o competiție de idei, de propuneri, oferte”, a spus Ciocan.
Sursa citată a aflat de la Rebeja că membrii afiliați FMF, în speță cele 40 de asociații raionale de fotbal, sunt finanțate direct de FMF, iar unii conducători ai acestora sunt chiar angajați ai forului moldovenesc de fotbal.
„Deci, aceste asociații sunt finanțate de FMF și ulterior ei trebuie să-și dea votul pentru acest președinte? Ceea despre ce vorbiți e conflict de interese. În cazul în care asociația locală primește finanțare de la FMF, atunci președintele forului și președintele asociației raionale etc. sunt persoane interesate și este loc de corupție, de trafic de influență. Este loc, eu nu zic că a fost. Sunt cazuri când un conducător al unei școli de fotbal, cu drept de vot, este și angajat al FMF? Am impresia că glumiți. Deci, un președinte al asociației de fotbal din raionul X are drept de vot la Congres, dar el primește bani de la FMF și pe de asupra mai este și angajat al FMF?”, a întrebat Ciocan.
Expertul internațional în procesele electorale a fost uimit și de faptul că la Congresul FMF se votează cu mâna ridicată și acum.
„Un vot liber e cel secret. Acesta este un standard internațional în alegeri. Poate par pervers, dar asta ar însemna că unii delegați primesc bani de la FMF pentru activitate, într-un fel li se sugerează că trebuie să susțină actualul președinte al FMF, iar președintele aflat la tribună se uită cine și cum votează. (Radu Rebeja - Pe lângă asta mai sunt 19 membri ai Comitetului Executiv al FMF și 5-6 camere de luat vederi. Încearcă să votezi cum vrei). Ceea ce se întâmplă nu este ok. În cazul în care se încalcă un drept, atunci te adresezi în instanță. Votul secret este unicul vot liber. Votul la vedere, din start, presupune că sunt condiții de intimidare și de influențare a persoanei. Votul neprotejat nu e un vot liber”, a adăugat Ciocan.
La rândul său, Radu Rebeja spune că va apărea în fața Congresului FMF, iar dacă Leonid Oleinicenco susține că e iubit și că are o susținere largă, atunci să accepte votul secret. „Dacă actualul președinte este încrezut în susținerea a peste 100 de membri afiliați, atunci să accepte votul secret. Asta dacă se crede iubit de către oamenii din fotbal. Eu voi găsi cele 20 de înaintări, chiar dacă s-au făcut eforturi colosale să fie un singur candidat. Eu voi apărea în fața Congresului. Eu chiar vreau binele fotbalului. Au fost excluse asociațiile care și-au declarat sprijinul pentru mine. Cei 12 membri afiliați au anunțat că mă sprijină, iar ulterior au fost excluși. S-a făcut curățenie înainte de alegeri. Nu li s-a dat șansa să rămână, nici nu au fost invitați să dea explicații”, a punctat Rebeja.
Iurie Ciocan a ținut să menționeze că e posibil de înaintat cel puțin cinci candidați la șefia FMF: „E posibil să fie cel puțin cinci candidați. Dar folosind resursele administrative, inclusiv fondurile din cadrul FMF, sunt adunate peste 100 de susțineri pentru un singur om. Atunci unde sunt alegerile, democrația, același fair play. FMF se conduce de statut, dar mai sunt și legile în vigoare. Dacă e admis un conflict de interese… Din ce spuneți am văzut și elemente de trafic de influență și de utilizare a resurselor administrative. Dacă lucrurile acestea pot fi probate, atunci trebuie să vă apărați drepturile, inclusiv în instanță”.
Radu Rebeja i-a mai spus lui Ciocan că membri afiliați nici nu au dreptul să critice activitatea FMF, iar acest lucru e prevăzut în statutul FMF.
„Ar reieși că, în cazul în care primești bani de la FMF, atunci trebuie să ai ciocul mic și să faci cum spune șeful. Lucrurile pe care mi le-ați spus nu se încadrează în normele legale. În momentul în care vor fi 4-5 candidați, membrii afiliați trebuie să decidă pe cine votează. Să vii și să votezi fără a avea o alternativă nu mi se pare nici corect și nici fair play. Mai ales prin vot deschis. Standardele internaționale în domeniul alegerilor recomandă votul secret. Votarea la vedere înseamnă vot afectat, înseamnă vot intimidat, însemnă că nu e un vot liber. Da, așa este în Coreea de Nord, cu mandatul la vedere. Așa a fost în Uniunea Sovietică. În cazul nostru, alegerile înseamnă alternativă. Asta înseamnă democrația”, a conchis fostul președinte al CEC.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2