VIDEO // Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a AMENINȚAT recent R. Moldova, ar fi un BEȚIV și a încercat să se SINUCIDĂ din cauza lui Vladimir Putin. S-ar fi găsit și o scrisoare de ADIO: „M-am săturat să fiu MARIONETA lui Putin”
Fostul președinte al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, ar fi încercat să se sinucidă. Acesta ar fi fost găsit de un membru al pazei sale de corp în stare de ebrietate și cu pistolul în mână. Despre asta se menționează în proiectul „FreeDom”, scrie unian.net.
Potrivit jurnaliștilor, anume paza l-ar fi convins pe Medvedev să renunțe la intențiile sinucigașe și să predea pistolul.
„Și femeia de serviciu ar fi găsit în coșul de gunoi cinci variante de bilețele de adio, în care Medvedev ar fi scris că s-a săturat să fie o marionetă, iar de moartea sa l-ar fi învinuit pe Vladimir Putin și persoanele din cercul apropiat al acestuia”, se mai spune în filmul publicat de Unian.
Politicianul rus Ilia Ponomariov spune că nu este surprins de aceste zvonuri răspândite din interiorul Federației Ruse ca urmare a unei lupte interne pentru controlul puterii de la Kremlin.
„Nu este un secret că Medvedev a ajuns la putere în Federația Rusă datorită lui Putin. Tot pentru Putin acesta a refuzat să candideze pentru a doua oară la președinție”, spune acesta.
Se presupune că acum între Medvedev și Serghei Kirienko (fost premier 23 martie - 23 august 1998) există o luptă internă pentru posibilitatea de a fi succesorul lui Putin. Experții susțin că recentul comportament demonstrativ al lui Medvedev este un semn de depresie profundă, care și ar fi devenit motivul tentativei de sinucidere.
Ilia Ponomarev spune că s-au pus mari speranțe în Medvedev din punct de vedere politic, dar a ratat orice ocazie. Tocmai din acest motiv este acum criticat, ceea ce ar putea fi motivul depresiei lui.
Anterior, au scris că după începerea invaziei pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina, Medvedev s-a transformat într-un politician rus amărât, scriind postări „furioase” împotriva Occidentului și Ucrainei. Toată activitatea sa pe Telegram și alte rețele de socializare ar fi nimic altceva de cât o încercare disperată de a ieși din umbră, deoarece în ultima perioadă a cam fost dat uitării. Totodată, un alt motiv din care acesta este atât de activ în spațiul online ar putea fi îndeplinirea sarcinilor stabilite de Putin, și nu o inițiativă personală.
Sursa: Deschide.md
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”
IGM: Peste 2 270 de ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova în ultimii circa doi ani, iar alți 2 151 au fost recunoscuți ca fiind cetățeni moldoveni