12:51:24 19.04.2025
Stiri

​VIDEO // Focul Haric de la Ierusalim, transformat într-un instrument de MANIPULARE de către admiratorul lui STALIN, episcopul Marchel și fugarul condamnat Ilan Șor

Actualitate 18.04.2025 14:57 Vizualizări674
​VIDEO // Focul Haric de la Ierusalim, transformat într-un instrument de MANIPULARE de către admiratorul lui STALIN, episcopul Marchel și fugarul condamnat Ilan Șor

Mitropolia Moldovei a anunțat, într-un comunicat de presă, organizarea unui pelerinaj în Țara Sfântă, Israel, pentru a aduce Focul Haric la Chișinău. Din delegația Bisericii Ortodoxe din Moldova, care s-a deplasat la Ierusalim pe 14 aprilie, fac parte Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, și Preasfințitul Patrocl de Dondușeni, vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni. Însă, în paralel, Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, a anunțat o vizită separată – neautorizată și necoordonată cu Mitropolia.

Astfel, în seara zilei de 17 aprilie, Marchel a ajuns la Aeroportul din Chișinău pentru a se deplasa spre Israel. Totuși, din cauza că acesta a întârziat la îmbarcare, avionul a plecat fără el, scrie Deschide.md.

Citește și: VIDEO // Episcopul Markel recidivează: Admiratorul lui Stalin oferă la Bălți, în limba rusă, lecții despre „limba moldovenească” și atacă partenerii de dezvoltare ai R. Moldova

„În contextul sărbătorilor, când fluxul de călători la frontieră crește semnificativ, Poliția de Frontieră vine cu recomandări către călători ca aceștia să se prezinte cu 3 ore înainte de zbor, pentru a parcurge toate procedurile de control în timp util. În cazul menționat, în privința persoanei au fost aplicate proceduri standarde de procesare, dar din motivul că aceasta s-a prezentat mai târziu, procedurile de control au fost finalizate după terminarea îmbarcării la cursa planificată”, au explicat reprezentanții Poliției de Frontieră.

CITIȚI și VIDEO // Episcopul Marchel de la Bălți, considerat UNELTA Kremlinului în R. Moldova, declarații HALUCINANTE la adresa României și Mitropoliei Basarabiei. Acesta îl glorifică pe criminalul STALIN, din ordinul căruia au fost distruse mii de biserici

După ce nu a reușit să plece la Ierusalim, Marchel a lansat mai multe acuzații în adresa autorităților. Nu întâmplător, declarațiile au fost făcute pentru Igor Căldare, unul dintre membrii AO „Republica” – o asociație obștească finanțată de „Evrazia” lui Șor, cea care a organizat și „pelerinajele” preoților la Moscova, fapt confirmat de Mitropolitul Vladimir.

Marchel a mințit chiar în săptămâna Patimilor, susținând că a primit aprobare pentru deplasare – un fals demontat chiar de reprezentanții Mitropoliei Moldovei. Această mișcare a Episcopului poate fi interpretată ca parte a unei strategii mai ample – o tentativă de subminare a autorității Mitropolitului Vladimir și de a rupe unitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova. Potrivit surselor apropiate Mitropoliei, Marchel încearcă să-l înlăture pe actualul Mitropolit Vladimir și să-i ia locul, folosind mijloace netransparente și sprijin politic din partea grupării criminale „ȘOR”.

Umbra lui Șor în spatele operațiunii

Toate indiciile duc spre Ilan Șor, fugit din Republica Moldova și sancționat la nivel internațional, ca principal sponsor și strateg al acestei acțiuni. Marchel ar fi acționat la indicațiile sale, într-un joc politic cu tentă religioasă, menit să creeze haos și neîncredere în rândul credincioșilor.

CITIȚI și PREMIERĂ // Patriarhia Moscovei RECUNOAȘTE identitatea și unitatea lingvistică moldo-română: „Aviz episcopului Marchel, piosului Dodon și bandiților de la Tiraspol”

De altfel, nu este pentru prima dată când Marchel face jocul lui Șor. În campania prezidențială din 2024, acesta a fost implicat activ în promovarea candidaților asociați cu fugarul penal. Alături de membrii AO „Republica”, Marchel a participat la diverse acțiuni cu caracter electoral, îndemnând enoriașii să susțină candidați precum Victoria Furtună sau Vasile Tarlev. Mai mult, pe 28 octombrie 2024, Marchel a fost amendat cu 3500 lei pentru propagandă în biserică.

Telegram și presa rusă – mașinăria de dezinformare utilizată pentru victimizarea lui Marchel

Pentru a crea confuzie și a legitima deplasarea paralelă, canalele de Telegram și presa afiliată Kremlinului au început să răspândească informații false despre „legitimitatea” misiunii lui Marchel. Acestea ignoră complet existența delegației oficiale a Mitropoliei, încercând să impună o narațiune paralelă – tipică pentru operațiunile hibride de influență.

Cei mai activi promotori ai acestei dezinformări sunt reprezentanții grupării „ȘOR”. Cu reacții de „condamnare” la adresa autorităților au venit: deputata fugară Marina Tauber, fostul candidat la alegerile prezidențiale Victoria Furtună, mai mulți oficiali din Găgăuzia și reprezentanții blocului „Victoria”.

Agenția de stat din Rusia, RIA, a solicitat chiar o reacție din partea Patriarhiei Ruse. Drept urmare, Biserica Ortodoxă Rusă, fără o documentare prealabilă a cazului, s-a grăbit să acuze Chișinăul de acțiuni „necreștinești”.

„Consilierii autorităților moldovenești sunt departe de creștinism. Ei cred că, prin asemenea acțiuni, vor atinge vreun scop politic”, a declarat reprezentantul Patriarhiei Ruse, Vladimir Legoida.

Contactat de reporterii Deschide.MD, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioan de Soroca și Drochia, a declarat că Episcopul Marchel, conform deciziei Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, nu făcea parte din delegația oficială care a plecat spre Israel.

„În cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova s-a decis delegarea, în calitate de șef, a Preasfințitului Filaret, și membrilor Preasfințitul Patrocl și Protodiaconul Nicolae Ciumacenco. Nu cunosc dacă, ulterior, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Marchel a primit vreo binevcuvântare pentru includere în această listă. Sau, poate Înaltpreasfinția sa a decis să meargă individual în Țara Sfântă pentru a aduce Lumina Sfântă”, a spus Arhiepiscopul Ioan.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte