VIDEO // Femeia care și-a abandonat copilul în vie, acolo unde l-a născut, s-a întors cu el acasă, într-o sărăcie lucie: „Nu mi-am dat seama ce am făcut”
Femeia din satul Chetroșeni, raionul Hâncești, care și-a născut cel de-al cincilea copil și l-a abandonat în vie, s-a întors de la spital cu nou-născutul acasă zilele trecute.
Curierul de Hâncești a filmat momentul, iar acasă nu mai erau ceilalți patru copii, care au fost duși la un centru de plasament, după ce fratele lor a fost găsit de niște săteni din Cristești, raionul Nisporeni, pe deal. Bebelușul a stat în soare câteva ore bune după ce mama l-a născut și abandonat.
Femeia își regretă fapta și spune că nu și-a dat seama ce a făcut. Acum, ea își dorește copiii înapoi, acasă.
„Eram la legat la lăstari la vie la Cristești. Am avut dureri și îmi era rău. Nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Singură am născut. Nu știu de ce am făcut asta. Nu îmi dădeam seama ce fac”, le-a spus femeia jurnaliștilor de la Hâncești.
Amintim că un nou-născut a fost găsit pe 6 iulie spre seară într-o vie din satul Cristești, raionul Nisporeni, după ce a stat mai mult timp în soare.
Cea care a alertat oamenii legii a fost o localnică în vârstă de 54 de ani care a auzit plânset de bebeluș în timp ce muncea în vița-de-vie.
Polițiștii au solicitat imediat intervenția medicilor, copilașul primind toate îngrijirile necesare, iar la scurt timp a fost găsită și o mămică care are bebeluș de 5 luni și care a alăptat micuțul abandonat.
După ce a mâncat minute în șir, micuțul a fost transportat la Spitalul raional din Nisporeni pentru îngrijiri.
La scurt timp a fost identificată Și mama nou-născutului. Aceasta s-a dovedit a fi o tânără de 31 de ani din satul Chetroșeni, raionul Hâncești, care le-a spus oamenilor legii că, în timp ce se afla în câmp „cu ziua”, a simțit dureri abdominale.
S-a pornit spre casă, dar a mers vreo 30 de metri și a născut pe deal. Din lipsa resurselor financiare și de teama că nu va avea cu ce să îl crească, a abandonat micuțul în vița-de-vie.
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor