VIDEO // ,,Fantomele trecutului", primul film realizat la Hollywood după cartea unui autor român. Când va fi lansat în cinematografe
,,Fantomele trecutului" (,,Sleeping Dogs"), primul film realizat la Hollywood după cartea unui autor român, cu Russell Crowe, va fi lansat din 22 martie în cinematografele din România. Editura RAO va publica, cu această ocazie, şi ultimul roman al trilogiei semnate de Eugen Ovidiu Chirovici - ,,Cartea umbrelor".
Romanul care a stat la baza filmului este "Cartea oglinzilor" de Eugen Ovidiu Chirovici.
"Cartea oglinzilor" este, până în momentul actual, singurul titlu al unui autor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 39 de ţări. Urmare a acestui succes, ecranizarea sa nu putea decât să confirme larga apreciere. De altfel, prestigiul autorului este acompaniat în pelicula ce se va distribui în curând în cinematografe de actori cu renume internaţional, dintre care se remarcă Russell Crowe, câştigător al Premiului Oscar.
Romanul ne propune istoria unui agent literar (Peter Katz), a cărui activitate este de a analiza diferitele manuscrise primite. În cinci ani, ajunge să citească sute de propuneri pentru romane. Toate sunt de neacceptat, mai puţin unul,trimis de misteriosul Richard Flynn, un student la Princeton. Este foarte atrăgător pentru că este scris cu multă îndemânare şi transmite informaţii ce aduc mai mult cu lumea reală decât cu cea ficţională. Se naşte astfel întrebareadacă autorul este cu adevărat criminal sau doar un foarte bun autor de thrillere.
Romanul ,,Cartea oglinzilor" (editura RAO) face parte dintr-o trilogie care include , Cartea secretelor" (2018) şi ,,Cartea umbrelor".
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski