06:56:09 22.11.2024
Stiri

VIDEO // Ex-premierul Ion Chicu vrea să INSTITUIE prin lege „pensia a 13-a”: „Persoanele care au pensia sub minimumul de existență trebuie să beneficieze de suport bănesc anual, garantat prin lege și nu oferit cadou electoral”

Actualitate 16.06.2021 13:59 Vizualizări2459 Autor: Ziarul National
VIDEO // Ex-premierul Ion Chicu vrea să INSTITUIE prin lege „pensia a 13-a”: „Persoanele care au pensia sub minimumul de existență trebuie să beneficieze de suport bănesc anual, garantat prin lege și nu oferit cadou electoral”


Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) susține că va promova în viitorul Parlament proiectul de lege pentru instituirea „pensiei a 13-a”. Beneficiarii acestei pensii vor fi persoanele cu pensia mai mică de minimumul de existență. Inițiativa a fost expusă de liderul PDCM, Ion Chicu, în cadrul întâlnirii electorale cu angajații SA „Apă Canal Chișinău”.

Ion Chicu a declarat că pensia a 13-a poate fi instituită deja din 2022 pentru a oferi acest suport, garantat prin lege, pensionarilor cu venituri mici.

„Foarte des vin politicienii și zic - la inițiativa mea, de Paște, vă dau 500 de lei sau de Crăciun vă dau 700 de lei. E clar că nu se dau acești bani din buzunarul celui care promite, dar se plătesc din impozite. Pentru pensionarii care primesc mai puțin de minimumul de existență, dar aceștia sunt 640 de mii de oameni, noi includem în programul nostru așa-numita „pensia a 13-a”. Astfel, pensionarii vor beneficia stabil, conform legii, de acest suport bănesc și nu prin cadouri electorale”, a explicat Ion Chicu inițiativa PDCM.

Fostul premier a adăugat că PDCM pledează pentru revenirea la pensionarea diferențiată a femeilor și bărbaților, cu reducerea vârstei pentru femei. De asemenea, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei susține va promova un proiect de lege care va permite femeilor să-și majoreze baza de calcul a pensiei după vârsta de 57 de ani, dacă vor continua să lucreze.

/

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md