03:33:00 27.12.2024
Stiri

VIDEO // Ex-ministrul Tudor Ulianovschi, mesaj tranșant pentru guvernare: „Cum poți să îți asumi procesul de integrare europeană până în 2030, dacă în instituțiile statului sunt tot mai puțini profesioniști?”

Actualitate 22.11.2023 12:17 Vizualizări2304 Autor: Ziarul National
VIDEO // Ex-ministrul Tudor Ulianovschi, mesaj tranșant pentru guvernare: „Cum poți să îți asumi procesul de integrare europeană până în 2030, dacă în instituțiile statului sunt tot mai puțini profesioniști?”

Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Tudor Ulianovschi, apreciază determinarea autorităților de a duce R. Moldova în Uniunea Europeană, dar în același timp atrage atenția că termenul de 2030 avansat de conducerea republicii nu este unul realist pentru îndeplinirea acestui deziderat. Declarațiile au fost făcute marți-seară, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Fostul șef al diplomației moldovenești, care are conexiuni cu mulți diplomați din țările membre ale UE, este convins că sunt șanse reale ca, la mijlocul lunii decembrie, Consiliul European să dea undă verde inițierii negocierilor de aderare. Totuși, acest lucru se va întâmpla doar dacă negocierile vor fi deschise și pentru Ucraina.

„UE nu poate să ofere R. Moldova mai mult decât ar fi oferit Ucrainei, deoarece această deschidere este eminamente politică, în baza conjuncturii geopolitice cauzate de războiul tragic din Ucraina”, a precizat Tudor Ulianovschi.

Citește și: Ex-ministrul de Externe, Tudor Ulianovschi: „Exprim profundă GRATITUDINE României pentru deschiderea constantă față de R. Moldova, indiferent de culoarea politică de la București sau Chișinău”

Fostul oficial spune că cea mai mare îngrijorare a sa este legată de îndeplinirea celor nouă condiționalități de către R. Moldova. Unele dintre acestea au fost parțial realizate. Mai mult, Ulianovschi spune că reforma justiție după modelul albanez nu dă rezultatele scontate în R. Moldova.

În același context, Ulianovschi spune că declarația președintei Maia Sandu, potrivit căreia R. Moldova au putea ajunge membră a UE către anul 2030, ar avea mai mult un „iz electoral”.

„Da, există un iz electoral în această declarație. 2030 nu este un termen real. Suntem optimiști și europeni prin definiție, dar trebuie să fim realiști atunci când facem promisiuni electorale”, a punctat fostul șef al diplomației moldovenești.

Diplomatul și-a argumentat punctul de vedere, aducând exemplul Croației, o țară care era mult mai avansată politic și economic decât R. Moldova în momentul când a depus cererea de aderare: „Croația a avut nevoie de șase ani și jumătate pentru încheierea celor 35 de capitole și alți 2 ani și jumătate pentru ratificarea Acordului de aderare la nivel național de către parlamentele țărilor membre UE”.

De asemenea, trebuie luate în calcul și alegerile europarlamentare din 6 - 9 iunie 2024 și care va fi viitoarea componentă a Comisiei Europene după aceste alegeri.

„Din păcate, tendințele nu sunt în favoarea partidelor care pledează pentru extinderea UE. Criza economică și cea a gazelor au generat nemulțumire în interiorul mai multor țări europene, nemulțumire care cu siguranță va fi reflectată în rezultatele alegerilor europarlamentare. Așadar, configurația politică a Parlamentului European va suferi modificări. În plus, urmează alegeri parlamentare sau prezidențiale în opt țări membre UE, care la fel vor avea un impact în deciziile ce privesc R. Moldova. Anume din aceste considerente trebuie să ne consolidăm echipa de negociatori calificați pe toate domeniile sectoriale de negocieri, în special economie și agricultură”, a explicat Tudor Ulianovschi.

În cadrul aceleiași emisiuni, Ulianovschi a salutat sugestia Bruxellesului de a determina Chișinăul să depună cererea de aderare la UE la doar câteva zile după ce Ucraina a depus o cerere similară, declarând că autoritățile R. Moldova s-au orientat corect și au dat curs sugestiilor unor parteneri importanți din cadrul UE, regretând doar că aceasta este singura realizare majoră pe plan extern, cu „prețul sângelui vărsat în Ucraina”.

Sursa citată a subliniat faptul că acceptarea în doar trei luni de zile a cererii de aderare a depins de voința geopolitică conjuncturală, în contextul declanșării războiului din Ucraina, însă succesul deschiderii și închiderii celor 35 de capitole sectoriale, regrupate în șase clustere, va depinde strict de maturitatea clasei politice, de competența reală în negocieri a grupurilor de lucru și de profesionalismul instituțional al celor care vor conduce aceste negocieri istorice, care cu siguranță nu vor putea fi finalizate până în 2030. „Cum poți să îți asumi procesul de integrare europeană până în 2030, dacă în instituțiile statului sunt tot mai puțini profesioniști?”, a întrebat Ulianovschi.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md