VIDEO // După această înregistrare vei privi șobolanii cu alți ochi
Un cercetător din Ungaria a construit un sistem VR care le permite șobolanilor să joace Doom II. Viktor Toth a învățat trei rozătoare să se descurce în medii virtuale 3D, fără a le constrânge prea mult și fără intervenții chirurgicale.
Cercetătorul a anunțat că acum vrea să transmită pe Twitch momentele când șobolanii joacă Doom, în încercarea de a strânge fondurile necesare pentru a continua experimentele. Șobolanii nu cooperează, însă, mereu, iar uneori petrec puțin timp în sistem, înainte de a-și pierde interesul. Totuși, Romero, unul dintre cei trei șobolani, a „jucat” la un moment dat Doom II timp de 15 minute.
„Dacă poți să duci șobolanul în punctul la care devine interesant de joc, atunci devine cu adevărat interesant”, a declarat Toth, pentru Futurism.
În viitor, ungurul ar vrea să îi învețe pe șobolani să joace 3D Pac-Man, dar admite că acest lucru s-ar putea să fie prea dificil.
Alte persoane au transmis deja pe Twitch aventurile unor animale. Un hamster, numit Mr. Goxx, minează criptomonede în timp ce își desfășoară activitățile obișnuite în cușca lui high-tech. Animalul a avut cont pe Twitch.
Șobolanii nu sunt primele animale care au învățat să se descurce în jocuri. O echipă de cercetători a învățat patru porci să joace jocuri video. Suinele – Hamlet, Omelette, Ebony și Ivory – s-au descurcat neașteptat de bine.
DECRETE // Trei consilieri din echipa veche a Maiei Sandu pleacă de la Președinție: Cine va fi noul purtător de cuvânt al instituției prezidențiale
S-a dus cu ambulanța acasă la un pacient și, în loc să-l transporte la spital, i-a recomandat să se adreseze la medicul de familie. Pacientul a decedat în scurt timp, iar felcerul a fost condamnat la închisoare cu suspendarea executării pedepsei
Parlamentul AMÂNĂ intrarea în vigoare a legii prin care se limitează valoarea tranzacțiilor în NUMERAR între persoanele fizice până la 80 de mii de euro - pentru tranzacțiile de imobile și 40 de mii de euro - pentru automobile