VIDEO // „Drogul zombie”, adus în România de doi cetățeni ai R. Moldova: Au fost plasați în arest pentru 30 de zile peste Prut
Doi cetățeni ai R. Moldova, cu vârste de 37 și 46 de ani, dar și unul al României cu vârsta de 31 de ani au fost reținuți la București având la ei o substanță psihoactivă cu o valoarea de piață de 200 000 de euro, pe care intenționau să o comercializeze.
Este vorba despre o substanță cunoscută cu denumirea generică de „drogul zombie”, care are efecte devastatoare asupra sănătății și creează o dependență rapidă.
Reținerea a avut loc pe 13 septembrie curent, iar operațiunea a fost desfășurată de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și ofițerii Direcției investigații „Centru” a Inspectoratului Național de Investigații de la Chișinău, sub egida Eurojust.
Potrivit oamenilor legii, unul dintre cei doi cetățeni moldoveni ar fi dezvoltat numeroase conexiuni infracționale în comunitățile traficanților de droguri și substanțe psihoactive din țări ca Belgia, Olanda și Germania, în care ar fi implicat și alți conaționali, folosiți pe post de curieri, creându-și, totodată, și o rețea de clienți, inclusiv pe teritoriul României.
În dimineața de 13 septembrie curent, moldoveanul de 37 de ani a ajuns în România venind din Belgia la volanul unui ansamblu rutier, în care ar fi transportat zece pachete cu substanță psihoactivă 2-PEA.
În aceeași zi, polițiștii au prins în flagrant delict și celelalte două persoane implicate în „afacere”, în municipiul București.
Cei trei au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile oamenilor legii continuă.
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni