20:16:04 22.11.2024
Stiri

VIDEO // Dodon vrea să aducă cu tot dinadinsul „Sputnik-V” în R. Moldova: „Jertfa” șefului statului: „Sunt gata să RISC și cu sănătatea, doar ca acest vaccin să ajungă mai repede în R. Moldova”

Actualitate 21.08.2020 10:27 Vizualizări2655 Autor: Ziarul National
VIDEO // Dodon vrea să aducă cu tot dinadinsul „Sputnik-V” în R. Moldova: „Jertfa” șefului statului: „Sunt gata să RISC și cu sănătatea, doar ca acest vaccin să ajungă mai repede în R. Moldova”


Președintele Igor Dodon insistă ca R. Moldova să achiziționeze vaccinul rusesc anti-COVID, denumit „Sputnik-V” și se declară pregătit să-l testeze pe propria piele. Deși experții occidentali și-au exprimat scepticismul în privința acestui vaccin elaborat de ruși, Igor Dodon are încredere în descoperirea oamenilor de știință din Federația Rusă și vrea să fie primul moldovean care testează vaccinul.

Citește și: De ce trebuie să ne FERIM de vaccinul anti-COVID Sputnik-V, pe care Igor Dodon este dispus să-l comande pentru cetățenii R. Moldova: Imaginea care arată că ruşii sunt în stare de orice

„Am văzut mult scepticism privind vaccinul rusesc. Acum vaccinul este administrat în interiorul Rusiei. Când rușii vor accepta ca vaccinul să fie administrat în afara țării lor, eu sunt gata să mă ofer, să fiu primul dintre moldoveni care va testa acest vaccin pentru cetățenii noștri. Sunt gata să risc și cu sănătatea dacă va fi necesar, pentru ca acest vaccin să ajungă mai repede în R. Moldova. Am discutat cu colegii de aici. Au spus că imediat ce va fi posibilă administrarea acestui vaccin persoanelor din afara țării, atunci voi veni încoace să testez accest vacin pe mine. Sper că acest lucru să se întâmple în următoarele săptămâni”, a declarat astăzi Igor Dodon, în cadrul emisiunii sale „Președintele răspunde”.

Citește și: R. Moldova solicită ajutorul României pentru a obține un medicament important în tratamentul anti-COVID, dar și a vaccinurilor împotriva acestei infecții: Directorul AMDM, întâlnire la București cu Raed Arafat

Aflat la reabilitare într-un sanatoriu de lângă Moscova, șeful statului a anunțat și ultimele noutăți privind obligativitatea celor 14 zile de carantină pentru persoanele care vin de peste hotare.

CITIȚI și Klaus Iohannis, despre vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Rusia: România este parte din UE și încheie precontracte cu entități din UE

„Vor fi luate decizii privind unele schimbări ce țin de autoizolare. Probabil, pentru cei care vin țările care nu sunt zone roșii, autoizolarea va fi exclusă. Vedem. Eu cred că ar fi bine să scoatem mai repede această obligație de carantină”, a precizat șeful statului.

Dodon s-a referit și la criticile opoziției de dreapta privind gestionarea pandemiei. „Se isprăvește sau nu guvernul? Dacă opoziția crede așa, atunci să se asocieze cu Șor și Candu și să dea jos guvernul. Dar ei nu vor, pentru că știu că nu vor face față. Astfel, încercăm să respectăm ce spun medicii. Sperăm că vaccinul va putea fi administrat moldovenilor în timpul apropiat. Am menționat că sunt gata să-mi asum acest risc, să demonstrez că este un vaccin inofensiv, care nu creează alte probleme paralele”, a conchis Dodon.

De menționat că Agenția Medicamentului din R. Moldova i-a cerut României să includă și R. Moldova în solicitarea Bucureștiului pentru obținerea, prin mecanismul de cooperare a Comisiei Europene, a unui medicament vital în tratamentul împotriva COVID-19, dar și a vaccinurilor contra acestei infecții, pentru a putea vaccina grupurile de risc din stânga Prutului.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md