VIDEO // Dodon NU s-a ținut de cuvânt, iar Cristian Rizea, condamnat la 4,8 ani de ÎNCHISOARE în România, continuă să se afle în R. Moldova. Acesta și-a parcat în mijlocul drumului bolidul de lux, iar după ce a fost AMENDAT s-a întors în restaurant
Fostul deputat român PSD, Cristian Rizea, condamnat în România la 4,8 ani de închisoare, continuă să se simtă în largul său în R. Moldova. Președintele Igor Dodon a promis încă acum o săptămână că-i va retrage cetățenia R. Moldova, deoarece în momentul când a depus actele Rizea deja era condamnat în România, însă nu s-a ținut de cuvânt.
Rizea, care se ascunde la Chișinău cu numele de „Mihai Cristian”, nu pare stresat de declarațiile lui Dodon. Mai mult, acesta chiar și-a permis să sfideze participanții la trafic, după ce și-a parcat mașina de lux neregulamentar.
Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a chemat poliția. Oamenii legii au așteptat câteva minute lângă mașină, însă „Mihai Cristian” nu și-a făcut apariția. Astfel, Costiuc a mers în restaurantul de alături și l-a găsit pe fostul senator la o masă. I-a transmis că e căutat de poliție, însă persoana care îl însoțea pe fostul senator fugar l-a intimidat pe Costiuc. În cele din urmă, Rizea a ieșit din restaurant și a fost de acord să fie amendat.
Imediat după acest lucru, Rizea a intrat iarăși în restaurant, fără ca să mai mute mașina parcată neregulamentar. Vasile Costiuc a insistat pe lângă polițiști să-l determine pe fugarul Rizea să-și ia mașina de acolo. Doar după ce polițistul a intrat în restaurant și l-a somat să mute mașina, condamnatul în România a ieșit din restaurant și a plecat.
Amintim că, în decembrie 2017, Cristian Rizea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Politicianul a fost acuzat de DNA că a pretins în mod direct unui om de afaceri suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive.
Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi. După sentinţa definitivă, Rizea a dispărut, fiind dat în urmărire generală, până a fost descoperit de Gândul la Chişinău.
Gândul a mai scris că Rizea ar fi protejatul lui Igor Dodon, prin intermediul vicedirectorului SIS, Artur Gumeniuc. Totuși, șeful statului a declarat că nu dânsul i-a acordat cetățenia R. Moldova fostului deputat PSD. Acesta a promis că-i va retrage cetățenia, mai ales că i s-a demonstrat că acesta a mințit când a depus actele. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar „Mihai Cristian” se simte în continuare în largul său la Chișinău.
„A spus că are rude în Congaz... Foarte straniu, Rizea și găgăuzii... Agenția Servicii Publice a avizat dosarul domnului Rizea și i-a acordat pașaportul pe 28 decembrie 2017. În calitate de președinte nu am semnat un astfel de act de acordare a cetățeniei unui om cercetat penal în România. Ce urmează? Se va verifica, dar noi vedem că a încălcat... Se vor verifica toate circumstanțele, iar cetățenia urmează a fi anulată. Această persoană urmează a fi extrădată organelor de drept din România. Așa că, stimați parteneri din România, frați din România, noi nu ascundem și eu nu voi permite ca R. Moldova să fie loc pentru ascunderea unor penali din România sau din altă parte. Dacă a profitat de fostul regim oligarhic de la Chișinău și a obținut ilegal cetățenia, această cetățenie va fi anulată, noi o să-l extrădăm în România și faceți ce vreți cu el, dacă a încălcat legislația”, a declarat Igor Dodon acum o săptămână, în cadrul emisiunii sale de pe rețelele de socializare.
DOC // Nicolae Negru, editorialistul Ziarului NAȚIONAL, laureat al Premiului Național 2024: „Pentru mesajul național și pentru profunzimea operei sale literare, dramaturgice și publicistice, pentru cartea autobiografică: O progenitură dușmană”
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă
Cele ZECE lecții importante pe care majoritatea dintre noi le învață prea târziu în viață