VIDEO // Dodon este păzit de bodyguarzi „ÎNARMAȚI” cu umbrele antiglonț? „Cred că sunt de ploaie”
Dis-de-dimineață, Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt a fost cel mai securizat loc din R. Moldova și asta pentru că președintele Igor Dodon, precum și alți demnitari, urmau să depună flori la bustul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor.
„Azi-dimineață, Grădina Publică Ștefan cel Mare a fost declarată zonă de maximă securitate. La ora 7.30, circa o sută de polițiști și SIS-isti în civil au blocat trecerea pe alei. Am încercat să străbat și am fost oprit categoric. Foarte puțini erau lăsați însă să intre în zonă. Probabil, prezentau o parolă ori aveau pe frunte steaua roșie a partidului. Se pregătea strecurarea lui Dodon către bustul lui Eminescu. Dodon se teme de Eminescu ca dracul de tămâie. Dar, ipocrit fiind, a venit totuși să-i pângărească memoria în timp ce toată lumea dormea”, a scris pe o rețea de socializare fostul deputat Valeriu Saharneanu.
Președintele Igor Dodon a fost întrebat dacă este apărat cu ajutorul umbrelelor antiglonț, mai ales că jurnaliștii au observat în preajma șefului statului un bodyguard care ținea în mâini o umbrelă, deși cerul nu „amenința” în această dimineață cu precipitații.
„Cred că sunt de ploaie”, a glumit Dodon.
Ulterior, președintele a trecut la un ton mai serios. „Eu am spus că atât timp cât nu vor fi delegații oficiale, nu voi merge cu cortegiu. Într-adevăr așa și este. Puteți să mergeți dimineața și să vedeți cum merg și-mi duc copiii la școală. Ceea ce ține de persoanele pe care le vedeți aici (bodyguarzii săi n.r.)… Bine, e funcția lor, sunt atribuțiile lor. Eu nu pot să le interzic”, a subliniat președintele.
De asemenea, Igor Dodon a fost întrebat cum comentează protestul tinerilor de la Partidul Acțiune și Solidaritate, care au solicitat ca președintele să le spună din ce surse financiare a mers în concediu la Soci. „Poezia „Criticilor mei” este pentru aceste persoane”, s-a limitat să spună Igor Dodon.
Liga Orașelor și Comunelor susține PNL și candidatul acestuia pentru Senatul României, Adrian Dupu: „A fost alături de comunitățile locale, de instituțiile educaționale și de oamenii din satele și orașele R. Moldova”
Curtea Constituţională a României discută joi două cereri de anulare a alegerilor prezidenţiale
Îngrijorare la ONU cu privire la escaladarea războiului în Ucraina