03:00:07 25.01.2025
Stiri

VIDEO // Distrugerea barajului Kahovka a făcut din Marea Neagră o „haldă de gunoi și un cimitir de animale”. Nu există date privind poluarea în zona Bulgariei, României și R. Moldova

Actualitate 12.06.2023 08:30 Vizualizări1923 Autor: Ziarul National
VIDEO // Distrugerea barajului Kahovka a făcut din Marea Neagră o „haldă de gunoi și un cimitir de animale”. Nu există date privind poluarea în zona Bulgariei, României și R. Moldova

Inundațiile se retrag în urma prăbușirii barajului Kahovka, dar resturile spălate de-a lungul râului Nipru transformă coasta Mării Negre din Odesa într-o „haldă de gunoi și cimitir de animale”, potrivit autorităților ucrainene.

„O mulțime de mine, muniție și alte obiecte explozive sunt transportate în mare și aruncate pe țărm”, a declarat Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei pe site-ul său în weekend, adăugând că polițiștii de frontieră au observat o „ciumă a peștelui” în zona.

„Râul Nipru se varsă în Marea Neagră, având multe semne ale devastării provocate de ruși”, a spus ministerul.

Nu există date care să indice o creștere a poluării litoralului Mării Negre, nici în Bulgaria, nici în România, în urma distrugerii barajului Kahovka de pe râul Nipru din Ucraina, a anunțat serviciul de presă al guvernului bulgar la câteva zile după spargerea barajului.

Potrivit executivului de la Sofia, citat de Sofia Globe, nivelul normal al poluării a fost demonstrat de datele din monitorizarea îmbunătățită ordonată pe 8 iunie de ministrul Mediului, Julian Popov, ca răspuns la distrugerea barajului Kahovka. Nu există date privind poluarea nici în vecinătatea României și a Moldovei, se arată în comunicatul oficial al guvernului bulgar, care mai precizează că ministerul mediului de la Sofia a solicitat informații și date oficiale cu privire la starea componentelor de mediu pe teritoriul acelor două țări. Monitorizarea urmărește impactul potențial al apelor de-a lungul cursului râului Nipru asupra Mării Negre.

Până în prezent, nu s-au găsit excese în niciunul dintre indicatorii studiați – produse petroliere, metale și radionuclizii cesiu-37 și tritiu. În Ucraina în schimb, în regiunea Odesa, apele Mării Negre au fost contaminate. „Ministerul Turismului confirmă că toate plajele bulgare de la Marea Neagră sunt curate și sigure pentru turiști”, se arată în comunicatul executivului bulgar.

„Consecințele ecocidului sunt teribile”, a adăugat acesta.

O analiză Associated Press publicată duminică arată că distrugerea barajului Kahovka din Ucraina este un dezastru de mediu, care evoluează rapid într-o catastrofă ecologică pe termen lung.

Aceasta afectează apa potabilă, surse de hrană și ecosistemele care ajung în Marea Neagră, potrivit AP.

De la distrugerea barajului, marți, apele au transportat 150 de tone de ulei de mașină în Marea Neagră.

"Acest ulei va ajunge în Marea Neagră, firește sunt 3 ecosisteme deltaice în aval de această pierdere de ulei și ele vor prelua mare parte, dar ele vor ajunge și în Marea Neagră, substanțe toxice, substanțe rezultate parțial din degradarea doar parțială acestora. Toate vietățile ce trăiesc în nordul Mării Negre, NV Mării Negre ar putea să fie afectate, în principal este o zonă deltaică", a declarat la digi24.ro Adrian Bîlbă, doctor în științe și membru al organizației EcoDobrogea, informează ziare.com.

Salvarea ar putea să vină de la poziționarea deltei de pe Nipru. Practic, această deltă poate acționa ca un filtru împotriva substanțelor poluante, spun biologii. Partea negativă este că zona respectivă a Niprului va fi serios afectată. Dar, în funcție de direcția vântului acești poluanțiar putea ajunge și pe țărurile Mării Negre din Turcia.

În plus, el spune că un aflux mare de apă dulce va ajunge în mare. Prin urmare, salinitatea va scădea. „În ceea ce priveşte riscurile pentru Marea Neagră, există un risc hidric la un moment dat, în următoarele săptămâni, printr-un aflux foarte mare de apă dulce, care va scădea foarte mult salinitatea şi pe fondul încălzirii – Marea Neagră acum este mai caldă decât de obicei, sunt 20-21 de grade ceea ce la început de iunie nu prea era atât de cald”, a transmis biologul marin.

”Dacă e să vorbim despre ecosisteme, din cele trei rezervații naturale din Ucraina, una lângă Dunăre, în preajma României, alta – în Carpați, la fel, aproape de România, cea de-a treia, care se află aici, a fost distrusă. Restabilirea acesteia în varianta inițială nu va fi posibilă niciodată. (…) În acest moment, un pericol direct pentru România nu există, deoarece distanța este mare, adică mai mult de 300 de kilometri” a mai declarat Viaceslav Potapenko, directorul Institutului de Economie Verde din Ucraina și reprezentant al Institutului Național de Cercetări Strategice de la Kiev, citat de mass-media de la București.

Prăbușirea barajului din sudul Ucrainei pe 6 iunie este unul dintre cele mai mari dezastre industriale și ecologice din Europa de zeci de ani. Catastrofa a distrus sate întregi, a inundat terenuri agricole, a lipsit zeci de mii de oameni de energie și apă curată și a provocat daune masive mediului.

Un total de 2.699 de persoane, inclusiv 178 de copii, au fost evacuate din așezările inundate din regiunea Herson, a declarat sâmbătă șeful ucrainean al administrației militare regionale, Oleksandr Prokudin, într-o postare Telegram.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md