VIDEO // De ce au încetat să-şi mai vorbească Rio Ferdinand şi Frank Lampard. „Între 16 şi 21 de ani, făceam totul împreună. Apoi, n-am mai discutat”
O prietenie construită pe o bază solidă se poate distruge atunci când intervine ideea de victorie. Cel mai elocvent exemplu l-a oferit fostul stoper al naţionalei Angliei, Rio Ferdinand (39 de ani), cel care într-un interviu pentru BBC a dezvăluit impactul negativ pe care l-a avut asupra relaţiei sale cu Frank Lampard (39 de ani) dorinţa de a câştiga.
La 14 ani, Ferdinand semna primul contract profesionist cu West Ham United, iar doi ani mai târziu, debuta deja pentru echipa mare, într-un meci cu Sheffield Wednesday. De la 16 ani, Rio lega şi o prietenie solidă cu Frank Lampard, coleg de generaţie, coleg de cameră, cel mai bun prieten. Au urcat pas cu pas pe treptele performanţei împreună, dar la un moment dat a survenit... tăcerea. Povesteşte pentru BBC Rio Ferdinand, transmite prosport.ro.
„Făceam parte dintr-o generaţie supranumită "Generaţia de Aur". Aşteptările erau foarte mari de la noi, şi la naţională. Şi nu am fost capabili să separăm interesele echipelor noastre de relaţia noastră. Am scris un capitol în cartea mea despre Frank Lampard. Am crescut împreună la West Ham, apoi am luat-o pe drumuri diferite. Eu la Manchester United, el la Chelsea. Făceam totul împreună între 16 şi 21 de ani: eram colegi de cameră, călătoream împreună, totul... Dar când el a ajuns la Chelsea şi eu la United, am încetat să mai vorbim... N-am mai discutat nimic. Iar când am scris acest capitol în cartea mea, mi-am zis că înainte să iasă pe piaţă, să i-o trimit lui Frank, să-mi spună dacă e de acord. Mi-a dat SMS înapoi şi mi-a scris: "Dacă aş fi scris un capitol despre tine, ar fi fost la fel, cuvânt cu cuvânt...", spune Rio. Ferdinand şi Frank Lampard au jucat pe Ghencea, pe 21 octombrie 1999, în victoria Stelei, 2-0 cu West Ham, din prima manşă a turului secund din Cupa UEFA.
„Ideea e că nu ne-am urât, dar nu aş fi vrut să-i împărtăşesc ceva care l-ar fi putut ajuta să câştige cu Chelsea. Nu-mi plăcea deloc pentru că evolua pentru Chelsea. Punea mâna pe un trofeu pe care-l râvneam eu, iar obsesia generată de victorii ne-a separat şi ne-a determinat să nu ne mai vorbim. Acum, vorbim, a fost la ziua mea, zielele trecute, ne-am relaxat împreună", a încheiat Rio Ferdinand.
Sportul leagă prietenii care durează o viaţă, iar caracterele puternice trec cu ştiinţă şi eleganţă peste orice hop ivit în calea lor. Rio Ferdinand şi Frank Lampard au avut această putere.
România a livrat în R. Moldova o cantitate-RECORD de gaze, aproape de capacitatea maximă a conductei Iași - Ungheni - Chișinău. Electricitatea din România a acoperit vineri 75% din consumul republicii noastre
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere la Kiev cu Volodimir Zelenski: ,,Ucraina apără valorile noastre comune și protejează R. Moldova de urgia Kremlinului”
Lovitură pentru Putin din partea lui Zelenski: Armata Ucrainei are un AVANTAJ neașteptat, cu 50% mai puternic decât Rusia