VIDEO // Cum ARATĂ, la această etapă, „Arena Chișinău”, complexul sportiv de 40 de MILIOANE de euro de la Stăuceni
Construcția „Arenei Chișinău”, un complex sportiv de 40 de milioane de euro, este în toi, până acum fiind realizate circa 20% din lucrări.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a realizat astăzi o intervenție live pe Facebook de la „Arena Chișinău”, avându-i interlocutori pe ministrul degrevat al Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, și pe dirigintele de șantier al viitorului complex sportiv din preajma Chișinăului.
Cei trei au apărut în imagini cu căști de protecție pe cap, dar și cu veste portocalii.
„Lucrările sunt în toi și au fost realizate în proporție de 20%. Vedem deja o parte a viitoarei arene, inclusiv tribunele. În partea opusă avem deja primul nivel al piscinei. Aici unde stăm noi va fi sala mică. Este o investiție de 40 de milioane de euro. Niciodată în R. Moldova nu s-a investit atât în domeniul sportului”, a spus Candu.
La rândul său, Gaburici a dat asigurări că „se muncește cu dedicație” pe șantier. „Se muncește, astfel ca pe 14 octombrie curent să fie dată în exploatare „Arena Chișinău”. Calendarul activităților se respectă. În așa fel, sportivii vor avea unde să se pregătească și în același timp să găzduim competiții. Le mulțumesc cetățenilor pentru încredere, deoarece asta ne face să livrăm rezultate”, a afirmat acesta.
Actualmente, pe șantier lucrează circa 200 de muncitori, dintre care aproape 70 sunt din Turcia. Numărul muncitorilor prezenți pe șantier se va dubla la primăvară, a precizat persoana responsabilă de construcția complexului.
Copii după manuscrisele lui Mihai Eminescu, expuse în Parlamentul de la Chișinău
Explozia de pe Albișoara: Inspectorii de patrulare au demarat verificarea tuturor vehiculelor care se alimentează cu gaze
OPORTUNITATE pentru funcționarii publici din R. Moldova: Instruiri și vizite de studiu pentru a prelua experiența statelor europene pentru transformarea serviciului public din Republica Moldova