VIDEO // Cum a reuşit un câine să schimbe viaţa unei familii
Un câine adoptat de o familie de americani de la un adăpost din Georgia a reuşit să le facă acestora viaţa mai frumoasă. După ani întregi în care şi-au dus fiul autist la terapie, cei doi soţi au avut surpriza ca patrupedul să se dovedească a fi cel mai bun „tratament” pentru copil.
Totul a început în anul 2012, când patrupedul a ajuns la un adăpost din oraşul Johns Creek. Avea doar patru luni şi fusese bătut şi înfometat: „Lucrez de 12 ani în acest domeniu, dar niciodată nu am văzut un câine atât de mic într-o stare atât de gravă”, a povestit Chrissy Kaczynski, una dintre îngrijitoare.
În speranţa că după ce se va pune pe picioare îşi va găsi un stăpân mai bun, reprezentanţii adăpostului i-au făcut o pagină de Facebook, iar povestea câinelui a ajuns şi la ştiri.
În momentul difuzării ştirii, potrivit gandul.info, în faţa televizorului se afla şi Linda Hickey, mama unui băieţel diagnosticat cu autism. Impresionată, femeia a decis să adopte câinele, drept pentru care a luat legătura cu Chrissy. După câteva săptămâni, patrupedul, botezat Xena, graţie felului în care a „luptat” pentru viaţa sa, a fost adus în casa familiei Hickey.
Jonny, băieţelul bolnav, s-a îndrăgostit pe loc de el: „Când l-a văzut, Jonny a fost foarte impresionat, râdea cu gura până la urechi”, şi-a amintit mama copilului. „Într-o zi, când a venit de la şcoală, pentru prima dată i-am văzut interacţionând unul cu celălalt, iar atunci am ştiut că am luat decizia corectă. Am cheltuit mii de dolari pe terapie, dar cel mai bun tratament a fost el”, a mai spus ea.
Treptat, prietenia dintre Jonny şi Xena a început să dea roade neaşteptate. Băieţelul a început să comunice mai uşor, să fie mai vesel şi chiar să se descurce mai bine la şcoală.
„Acum, lui Jonny îi place să interacţioneze cu cei din jurul său când mergem undeva, este foarte afectuos. Nu mai e ca înainte, când nu voia nici măcar să coboare din maşină...”, a explicat tatăl lui. „Îşi doreşte să-i atingă pe copiii cu care se joacă, uneori alerg după el temându-mă că va lovi pe cineva, iar el, de fapt, le spune îmbrăţişează-mă!”, a adăugat el.
În plus, băieţelul este şi cel care se ocupă de îngrijirea patrupedului: „Se ocupă foarte mult de câine, sunt aproape tot timpul împreună. Jonny îl hrăneşte în fiecare zi, iar pentru el e lucru mare să facă asta”, a mai povestit tatăl.
Acum, soţii Hickey spun că familia lor şi Xena şi-au dat reciproc şansa la o viaţă mai bună: ei i-au oferit câinelui o casă, iar el îi răsplăteşte prin tot ceea ce face pentru ca Jonny să fie fericit.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2