VIDEO // Culisele DISPARIȚIEI FC Dacia din fotbalul moldovenesc. „Am vrut să PĂSTRĂM echipa, dar nu am fost lăsați”
Reprezentanții fostei campioane a R. Moldova la fotbal, FC Dacia Chișinău, susțin că au vrut să păstreze echipa, pentru ca aceasta să se înscrie în noul sezon din Divizia Națională, doar că nu ar fi fost lăsați să facă asta. Aceștia nu precizează cine le-ar fi vrut răul, dar afirmă că s-ar fi muncit mult pentru ca lucrurile să se întâmple anume așa.
„Știrea despre faptul că FC Dacia a renunțat să participe în Divizia Națională a bulversat amatorii de fotbal din R. Moldova. În ciuda multor zvonuri din ultima perioadă, FC Dacia nu părea deranjată de asta și își continua viața. Se pregătea cu mult calm și consecvență, pas cu pas, pentru noul sezon. Da, fără fostul finanțator și președinte Adlan Șișhanov, da, cu un lot prea înnoit și tânăr. Cu un staff tehnic nou, dar unul cu carismă, condus de marele Igor Dobrovolschi. A continuat și visa să urce noi trepte. Și, la sigur, avea să-i reușească acest lucru... Dar, subit, de această stare de transformare, concepută de unii drept agonie în stadiu terminal, s-a încercat să se profite. S-a încercat de a o deposeda pe FC Dacia de istorie, palmares, fani. Probabil cineva nu vrea ca în campionatul Moldovei să există o echipa puternică și competitivă, care stă în calea multora. Noi nu indicăm nume și destinatari, doar vrem să fie clar: în ultimele luni mai mulți reprezentanți ai echipei, foști și actuali fotbaliști, sunt interogați și li se cere date și informații în detrimentul FC Daciei și viitorului ei. E o luptă interminabilă...”, se arată într-un comunicat de presă al clubului.
Aceștia mai spun că s-a vrut păstrarea echipei, dar nu li s-a permis. „Am vrut să păstrăm echipa. Am dorit să ne creștem și în continuare discipolii, oferindu-le șansa de a evolua pentru prima echipă. Noi visam să mai batem în Cupele Europene „Cernomorețuri” și să jucăm de la egal la egal cu nemții de la SV „Hamburger”. Nu ne-au lăsat. În aceste condiții de presiune sistematică și fără termen am decis să murim, decât să ne pierdem demnitatea. Sunt lucruri mult mai importante decât cupele din metal. Mulțumim din suflet celor care în aproape 20 de ani de existență au fost alături de noi”, se mai arată în comunicatul FC Dacia.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski