FOTO // Cele șapte MINUNI ale României
România este o ţară frumoasă, trebuie să recunoaștem asta. Pentru că are Sighişoara, Sibiu, Castelul Peleş, Cetatea Alba Iulia şi o mulţime de peisaje spectaculoase. Dar are şi locuri de o frumuseţe răpitoare potrivit one.ro, despre care nu ştie multă lume. Noi vă vom vom spune de şapte dintre ele, pe celelalte vă lăsăm să le descoperiți singuri.
Mai jos galeria foto, descoperiți câteva dintre comorile ascunse ale României şi, dacă nu le-ați văzut până acum puneți-le pe lista dvs. cu locuri de vizitat într-o viaţă.
„Tunelul Iubirii”, situat pe calea ferată Caransebeş - Băuţar, între localităţile Obreja şi Glimboca, a fost descoperit întâmplător de doi fotografi amatori.
Biserica de sub lac se află la Beliş, în judeţul Cluj şi poate fi văzută doar în perioadele de secetă din timpul verilor foarte calde.
Cascada Bigăr se află pe teritoriul comunei Bozovici din judeţul Caraş-Severin, chiar la marginea Drumului Naţional 57B.
Lacul Ochiul Beiului se află în Parcul Naţional Cheile Nerei, în Munţii Anine.
Canionul 7 scări din munţii Piatra Mare are o lungime de 160 de metri şi o diferenţă de niveş de 58 de metri.
Insula Ovidiu este amplasată pe lacul Siutghiol, la 500 de metri de oraşul Ovidiu.
Lacul Albastru se află în apropierea localităţii Baia Sprie şi îşi schimbă culoarea în funcţie de lumină.
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”