VIDEO // Când va intra România în zona Schengen cu frontierele terestre
România va adera complet la spațiul Schengen la 1 ianuarie, a declarat premierul Marcel Ciolacu în urma unei întâlniri cu omologul său maghiar, Viktor Orban, care a avut loc vineri, 22 noiembrie, la Budapesta. La reuniune au mai participat miniștrii de Interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria.
„Am convenit ca toate cele patru țări (România, Bulgaria, Austria și Ungaria – n.red.) vom conlucra ca de la 1 ianuarie România să devină membru Schengen terestru”, a declarat Viktor Orban, potrivit ziare.com.
Acesta susține că este injust faptul că România nu este parte a Schengen, deoarece autoritățile de la București au îndeplinit toate cerințele.
„Au loc la Budapesta negocieri importante, miniștrii de Interne din România, Bulgaria, Austria și Ungaria discută pe tema aderării la Schengen cu granițele terestre. Am convenit că președinția ungară trebuie să fie folosită pentru a urgenta aderarea României la Schengen. Eu i-am promis domnului premier acest lucru, pentru că situația actuală e injustă față de România. Eu am văzut că România a îndeplinit toate criteriile necesare pentru a deveni membru deplin Schengen”, a mai declarat premierul ungar.
Acesta a declarat că toate statele vor conlucra ca „de la 1 ianuarie România să devină membru Schengen terestru”.
„Decizia se va lua la Bruxelles pe 12 decembrie, unde președinția ungară a Consiliului UE va depune un memoriu în acest sens. Decizia formală va fi luată de miniștrii de Interne. Este injust și nedemn ca România să nu fie membru Schengen. De la 1 ianuarie încolo dacă voi merge cu mașina la domnul premier, nu voi mai fi oprit la graniță” a declarat Orban.
Premierul Marcel Ciolacu i-a mulțumit omologului său ungar pentru „munca constantă legată de aderarea României la Schengen”.
„România și Ungaria colaborează atât pe dosare bilaterale, cât și pe dosarele din UE. Îi mulțumesc în mod deosebit premierului Viktor Orban pentru munca constantă legată de aderarea României la Schengen. Românii au simțit deja beneficiile intrării parțiale în Spațiul Schengen. Creșterea economică românească și ungurească se va simți și mai bine, după aderarea completă”, a declarat premierul României.
Ciolacu a declarat că România va intra în Schengen cu frontierele terestre de la 1 ianuarie 2025.
„Am ajuns la un acord la nivelul miniștrilor de Interne din cele patru state implicate. România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025”.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md