VIDEO // Cadouri de Crăciun, oferite de A.S.I.C.S. pentru copiii enoriașilor Mitropoliei Basarabiei
Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a transmis Mitropoliei Basarabiei 200 de cadouri pentru a le oferi copiilor enoriașilor. Darurile vor fi împărțite de către preoți la încheierea slujbelor ce vor avea loc în perioada sărbătorilor de iarnă.
Arhidiaconul Maxim Sturza a apreciat inițiativa A.S.I.C.S. și a mulțumit pentru implicare și suport președintelui de onoare al Asociației, Plamen Milanov, pentru grija și suportul oferit instituției bisericești pe care o reprezintă.
,,Mulțumim Asociației A.S.I.C.S. pentru darurile oferite în preajma sărbătorilor de iarnă, al Nașterii Domnului și a Anului Nou. Vă mulțumim vouă tuturor! Vă doresc un an nou plin de bucurii, realizări și mult ajutor de la Domnul în fapta cea bună! La mulți și fericiți ani!”, a mai spus consilierul pentru Relațiile cu Instituțiile Statului a Mitropoliei Basarabiei.
Daruri de Crăciun, ce vor fi împărțite copiilor după slujbe în perioada sărbătorilor, a oferit și Business League, unul dintre partenerii A.S.I.C.S. care a contribuit cu 250 de pungi cu pufuleți pentru a-i îndulci și bucura pe cei mici.
,,În cadrul campaniei ,,Magie de Crăciun 2”, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului continuă să-i bucure pe copii cu daruri dulci. Ne-am gândit să oferim cadouri și copiilor din familii cu venituri mici. În acest sens, avem un parteneriat foarte bun cu Mitropolia Basarabiei. I-am transmis 200 de cadouri dulci, iar partenerii noștri Business League le-a suplimentat cu 250 de pachete de pufuleți, care vor fi împărțite de către preoți copiilor din familii numeroase, familii cu venituri mici ca toți să se bucure de sărbătorile frumoase care vin", a declarat președintele Consiliului A.S.I.C.S., Alexandru Gîscă.
În luna octombrie a acestui an, A.S.I.C.S. a semnat un acord de parteneriat cu Mitropolia Basarabiei în vederea sprijinirii cazurilor sociale. Astfel, în urma acestei înțelegeri, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a oferit prânzuri calde persoanelor social-vulnerabile, ce au fost distribuite atât la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul”, cât și la domiciliile beneficiarilor.
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
Maia Sandu le cere ambasadorilor să contribuie la atragerea investițiilor strategice în sectoare de producere, agricultură, energie verde și tehnologiile informaționale: ,,Aderarea la UE, prioritatea primordială a politicii externe"
Cea mai bună soluție pentru CRIZA ENERGETICĂ. Panourile solare pentru balcoane, tot mai populare. Cu cât reduc factura la energie