VIDEO // Bill Clinton nu va fi SURPRINS dacă într-o zi vom fi vizitaţi de EXTRATEREȘTRI
După ce a mărturisit că a citit dosarul referitor la incidentul de la Roswell, fostul preşedinte american Bill Clinton a afirmat că dovada existenţei extratereştrilor nu l-ar surprinde.
Invitat în platoul emisiunii „Jimmy Kimmel Live”, Bill Clinton a fost nevoit să răspundă unor întrebări inedite. Prezentatorul show-ului difuzat de ABC l-a întrebat pe fostul preşedinte american dacă în timpul mandatului său a avut ocazia să vadă documente clasificate, ce dovedesc existenţa extratereştrilor.
Clinton a precizat că a citit întreg dosarul „Roswell” (în 1947, un obiect neidentificat s-a prăbuşit lângă Roswell; se presupune că americanii au recuperat resturi extraterestre, inclusiv cadavre străine, n.red), dar că nu a găsit nicio probă certă. Şi totuşi, fostul lider de la Casa Albă a spus că nu ar fi surprins deloc dacă într-o zi extratereştrii ne-ar vizita, relatează Daily Caller, citat de gândul.info.
„Ştim că trăim într-un univers care se dezvoltă în permanenţă”, a spus Bill Clinton. „Ştiu că există miliarde de stele şi planete, iar universul devine tot mai mare. Graţie telescoapelor performante, în ultimii doi ani peste 20 de noi planete au fost identificate în afare sistemului nostru solar (...), pe care este posibil să se dezvolte viaţă. Deci este foarte puţin probabil să fim singuri”, a adăugat el.
Întrebat dacă prin afirmaţiile sale încearcă să sugereze că există extratereştri, fostul preşedinte a răspuns: „Nu, încerc să-ţi spun că nu ştiu. Dar dacă într-o zi vom fi vizitaţi de extratereştri, nu voi fi deloc surprins. Sper doar să nu se întâmple ca în filmul Independence Day (1996, regizat de Roland Emmerich, n. red) unde e vorba de un conflict”.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas șapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md