13:57:32 12.01.2025
Stiri

VIDEO // Beijingul anunță că Ucraina ar fi prăgătită pentru negocieri de PACE cu Rusia. Reacția Moscovei

Actualitate 24.07.2024 17:28 Vizualizări1150 Autor: ZiarulNational
VIDEO // Beijingul anunță că Ucraina ar fi prăgătită pentru negocieri de PACE cu Rusia. Reacția Moscovei

Kievul este pregătit pentru negocieri cu Moscova, a anunțat ministerul chinez de Externe, după întâlnirea dintre șeful diplomației ucrainene, Dmytro Kuleba, și omologul său din țara asiatică, Wang Yi.

„Partea ucraineană este pregătită pentru dialog și negocieri cu partea rusă. Desigur, negocierile ar trebui să fie rezonabile și substanțiale, menite să obțină o pace justă și durabilă", a declarat Kuleba, citat de Ministerul chinez de Externe, scrie stiripesurse.ro.

Potrivit aceleiași surse, Kuleba a declarat că partea ucraineană „a studiat cu atenție” planul de pace, care a fost prezentat de China și Brazilia în mai 2024.

Reuters relatează că discuțiile dintre Kuleba și Wang Yi au durat mai mult de trei ore. „Mai mult decât era planificat. A fost o conversație foarte profundă și specifică”, a declarat o sursă din delegația ucraineană agenției.

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, comentând mesajul Ministerului chinez de Externe, a declarat că Moscova „nu a refuzat niciodată să negocieze” cu Kievul.

„Se poate spune că mesajul în sine este la unison cu poziția noastră. Știți că partea rusă nu a refuzat niciodată să negocieze. Ea a rămas întotdeauna deschisă față de ei. Detalii pe care nu le cunoaștem încă sunt importante aici, vom aștepta explicații suplimentare", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Vladimir Putin spunea pe 14 iunie că Rusia este pregătită să oprească războiul din Ucraina, dacă sunt îndeplinite mai multe condiții.

1. - Ucraina trebuie să înceapă o retragere completă a trupelor de pe teritoriul regiunilor Donețk, Luhansk, Herson și Zaporozhye.

2. - Să declare oficial respingerea planurilor de aderare la NATO.

3. - Occidentul, spunea Putin, trebuie să ridice sancțiunile împotriva Rusiei.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md