VIDEO // Au nenorocit hulubii! „Huliganii de la partidul „Renaștere”, afiliat grupării criminale Șor”, au protestat în fața Parlamentului cu mai mulți porumbei legați cu ață de picioare și „i-au lăsat baltă acolo”, acuză PAS


Partidul „Renaștere”, condus de fostul deputat socialist Vasile Bolea și din care fac parte și foștii legislatori socialiști Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, cercetați penal într-un dosar penal de finanțare ilegală a partidelor afiliate fugarului Ilan Șor, a protestat joi în fața Parlamentului.
Pentru a cere demisia președintei Maia Sandu și a premierului Dorin Recean, reprezentanții acestei formațiuni au adus în fața Legislativului și câțiva porumbei pe care i-au legat, în încercarea de a critica votul prin corespondență pe care actuala guvernarea vrea să-l piloteze în SUA și Canada, la alegerile din toamna curentă.
Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, susține că doi dintre porumbeii „chinuiți” de echipa lui Vasile Bolea au fost găsiți noaptea târziu în același loc. Păsările nu puteau să-și ia zborul.
„Huliganii de la partidul „Renaștere” afiliat grupării criminale Șor (alde Vasile Bolea) au organizat o manifestație ieri în fața Parlamentului, au legat cu ață niște sărmani porumbei și i-au lăsat baltă acolo. Ieri-seară, au fost găsiți acolo și nu puteau să-și ia zborul. Din fericire, cineva din colegii noștri i-a luat acasă să aibă grijă de ei câteva zile. Iată asta este fața huliganilor de la gruparea criminală șor”, a scris deputatul pe rețelele de socializare.
„Evoluția protestelor se manifestă doar de la aruncarea curcanilor peste gard până la legarea porumbeilor de picioare”, a comentat și președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp.
Menționă că, joi, câteva zeci de reprezentanți ai Partidului „Renaștere” au protestat în fața Parlamentului, învinuind actuala guvernare că „nu dezvoltă R Moldova”, dar „înrăutățește situația în toate sferele vieții cetățenilor noștri”, aplică „represiuni” și „militarizează” statul.











































































