VIDEO // Asociația A.S.I.C.S. va oferi PRÂNZURI calde, timp de un an, pentru oamenii nevoiași din orașul Strășeni: „Susținem pentru că ne pasă”
Bătrânii, familiile cu mulți copii și persoanele cu nevoi speciale din orașul Strășeni vor fi serviți zilnic, timp de un an, cu câte un prânz cald. Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) a extins campania „Susținem pentru că ne pasă” și în acest oraș, pentru a ajuta cele mai vulnerabile categorii sociale să facă față greutăților.
„Astăzi în Strășeni am adus 100 de prânzuri calde, ca parte a proiectului nostru destinat categoriilor sociale vulnerabile. Planificăm această campanie pentru un an. De luni până vineri, de la 12:00 la 13:00, oamenii vor veni la Primărie pentru a-și lau prânzul”, a menționat directorul Asociației, Gheorghi Barbarov.
Prânzurile vor fi variate și conțin felul întâi, felul doi și o salată. Valoarea unei mese este de 70 de lei. Autoritățile locale au stabilit lista celor 100 de familii social vulnerabile, care au nevoie stringentă de ajutor.
„Am pregătit o listă pentru o lună. Ulterior, vom modifica această listă, o vom completa și ajusta, ca să cuprindem cât mai multă lume care are nevoie de acest sprijin”, a explicat primarul orașului Strășeni, Valentina Casian.
Oamenii recunosc că au ajuns la limita sărăciei și nu prea au ce pune pe masă. Printre ei se numără și o tânără mămică, Alina, care crește de una singură trei copii.
„Ne descurcăm doar din pensia alimentară. Plătesc chiria 2 500 de lei și ce mai rămâne se duce pe servicii comunale. Dacă mai rămâne ceva, cumpărăm de mâncare, dacă nu – supraviețuim cum putem. Când nu ai și îți dă cineva, ești foarte mulțumit și nu te gândești de unde să scoți o bucată de pâine pentru copii”, a spus tânăra de 22 de ani.
Amintim că Asociația A.S.I.C.S. oferă zilnic câte 100 de prânzuri calde pentru persoanele vulnerabile sectorul centru al municipiului Chișinău. Donația face parte din cadrul campaniei „Susținem pentru că ne pasă”, desfășurată în toată R. Moldova. Până în martie 2023 cel puțin de 30 000 de familii vor primi colete cu produse alimentare sau prânzuri calde.
„Premier Energy” a pregătit deja un program de DECONECTĂRI a curentului pentru cei peste 840 000 de consumatori din centrul și sudul R. Moldova, dacă după 1 ianuarie va fi deficit de energie
CSM îi va propune președintei Maia Sandu eliberarea lui Alexei Paniș din funcția de judecător
„Rusia vrea HAOS în R. Moldova și ar putea regiza un atac cu drone asupra Centralei de la Cuciurgan, prezentat ca fiind din partea Chișinăului”. SCENARIILE posibile, după ce Rusia a acuzat R. Moldova că ar pregăti „atacuri” asupra Transnistriei