VIDEO // ARME și sute de cartușe, găsite la doi bărbați din sudul R. Moldova: Ce scopuri aveau persoanele înarmate
Doi bărbați cu vârste de 37 și 38 de ani țineau acasă un adevărat arsenal de arme.
Ofițerii Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații au depistat la domiciliile acestora 139 de cartușe de calibrul 12 mm, 111 cartușe de calibrul 16 mm, două arme pneumatice, două arme lungi cu țeava lisă de model „Simson” şi „TOZ”, precum şi o armă cu țeava lisă de model „IJ 27” cu numărul și seria deteriorate prin ștergere, toate deținute ilegal și fără acte permisive.
De asemenea, au fost depistate încălcări la deținerea și păstrarea armelor de vânătoare deținute legal.
Armele și cartușele au fost confiscate și transmise pentru efectuarea expertizei balistice și traseologice, pentru a stabili dacă acestea au fost folosite și în comiterea altor infracțiuni.
„Munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă”, precizează Poliția.
Dacă vor fi găsiși vinovați, cei doi inși riscă închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de deţinere, port şi folosire a armei.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”