VIDEO ANTInostalgia // Foametea organizată de sovietici a dezumanizat Basarabia. Peste 150 de cazuri de CANIBALISM, documentate OFICIAL: „Tușa Ileana l-a tăiat pe Pavlic. Capul era pe masă și trupul sub masă…”

Emisiunea moderată de Mircea Surdu, cu un puternic impact emoțional datorat atât mărturiilor oamenilor care au trăit acele vremuri, cât și documentelor și fotografiilor dureroase de arhivă, i-a avut oaspeți în platou pe istoricii Igor Cașu și Demir Dragnev, scriitoarele Larisa Turea și Margareta Cemârtan-Spânu, dar și pe psihanalista Zinaida Bolea.




CITIȚI și VIDEO // „ANTInostalgia”: Moldova socialistă, POLIGON al experimentelor CHIMICE din URSS: Solurile noastre, contaminate și astăzi cu pesticide, arată rezultatele efectuate la laborator

Seceta a afectat toată regiunea, dar în Basarabia a fost înregistrată cea mai înaltă mortalitate

Deși în acei ani a fost secetă în toată regiunea, arhivele arată că populația din Basarabia a avut cel mai mult de suferit, pentru că autoritățile sovietice au rechiziționat aici tot grâul și celelalte produse agricole de la țărani, lăsându-i fără rezerve pentru iarnă.

„În anul 1944, în rezultatul operației Iași-Chișinău, teritoriul Basarabiei este reocupat de autoritățile sovietice și de această dată regimul a fost mult mai crunt, mult mai drastic și a folosit toate mijloacele posibile ca să deznaționalizeze și, cel mai important, să sovietizeze această palmă de pământ”, explică istoricul Mariana Țăranu în aceeași emisiune.

Istoricul Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a Arhivelor, afirmă că în Basarabia a fost înregistrată cea mai înaltă mortalitate din cauza foametei, „lucru dovedit”, în unele localități decedând chiar și jumătate din săteni, iar cea mai afectată a fost populația din sudul Basarabiei, în mod special găgăuzii și bulgarii. De altfel, muzeul din satul Avdarma din UTA Găgăuzia păstrează documente prețioase care reconstituie realitatea cruntă a acelor vremuri, un panou imortalizează pozele unor consăteni decedați pe timpul foametei, iar numele tuturor victimelor foametei sunt înveșnicite pe o placă specială.




CITIȚI și VIDEO, „ANTInostalgia” // CINCINALELE din URSS: „În Transnistria erau întreprinderi unde s-au produs cele mai multe piese pentru complexul militar sovietic. Există și azi, cu siguranță”

150 de cazuri de canibalism, documentate oficial

Pe lângă mortalitatea excesivă și bolile din acea perioadă, canibalismul a fost al treilea element care a definit crima sovieticilor comisă împotriva basarabenilor. Igor Cașu a declarat că a studiat personal în arhivă cele circa 150 de cazuri de canibalism documentate oficial în Basarabia pe timpul foametei, dar nu exclude că numărul unor astfel de cazuri a fost mai mare. De cele mai dese ori, membrii cei mai mici ai familiei erau uciși și mâncați de cei mai mari.

Larisa Turea, care a scris patru cărți despre foamete în baza unor istorii reale, afirmă că acest subiect era tabu și a reprezentat secret de stat în perioada sovietică. Multe dintre victimele pe care le-a întâlnit plângeau și nu voiau să vorbească despre acele timpuri, pentru că se simțeau umilite.

Potrivit Larisei Turea, acest fenomen al înfometării organizate a manipulat conștiința oamenilor, s-a făcut „obiect de cult din bucata de pâine”, iar cei care au provocat această tragedie au pozat ulterior în salvatori.

„Statul sovietic și-a asumat rolul de salvator. Deci, nu mai conta cine a luat mâncarea de la gura copiilor, conta cine le-a adus un pumn de grăunțe. (…) Salvarea lor a venit de la stat și nu mai conta că în gările, cum scria Ion Druță despre gara de la Pământeni, grămezi de grâne ardeau și că treceau trenuri încărcate cu grâne care mergeau în Occident, în Europa, pentru a ajuta partidele comuniste frățești, inclusiv din Franța. (…) De fapt, era continuarea războiului. Statul sovietic lupta cu basarabenii pentru a-i colectiviza, pentru a lichida orice urmă de rezistență. (…) Era cultivată această supunere oarbă și frica”, afirmă Larisa Turea.



Citiți VIDEO, „ANTInostalgia” // Colhozurile create de sovietici pe cadavre, după foamete, „au egalat în sărăcie” populația URSS, iar propaganda sfida telespectatorii: „Țăranul Robu(!) este stăpân pe soarta lui”

„Câinii trăgeau din cadavre...”

Cadavrele înșirate pe ulițele satului deveniseră un lucru obișnuit în acele timpuri, pentru că oamenii nu aveau puteri să-și înmormânteze apropiații. În cimitirele vechi din R. Moldova există și stăzi gropi comune ale celor decedați pe timpul foametei.



„Evident că nimeni nu vrea să-și amintească de faptul cum câinii trăgeau din cadavre, care erau aruncate la marginea cimitirului, pentru că nu avea cine să le înmormânteze”, a adăugat Mariana Țăranu.

Psihanalista Zinaida Bolea plasează foametea și deportările printre „traumele masive” ale societății noastre. Potrivit ei, este mult mai ușor să manipulezi o populație sleită fizic și psihic, dezumanizată, întrucât înfometarea blochează gândirea. Pentru a depăși aceste traume, afirmă Zinaida Bolea, ele „trebuie vorbite”.

„Exemplele de canibalism ne arată felul în care ne putem dezorganiza psihic, spiritual în astfel de contexte existențiale la limită”, este verdictul psihanalistei Zinaida Bolea.

Margareta Cemârtan-Spânu care, după ce a supraviețuit foametei, a cunoscut și calvarul deportărilor staliniste, acuză un adevărat „genocid” al sovieticilor împotriva românilor din Basarabia și este convinsă că asemenea emisiuni trebuie arătate în toate liceele din R. Moldova, pentru ca tinerii să cunoască ce s-a întâmplat cu înaintașii lor și să lupte cu toată puterea ca asemenea lucruri să nu mai aibă loc niciodată.



CITIȚI VIDEO // „ANTInostalgia”: Rezistența națională, VICTORIE în fața regimului sovietic, de multe ori cu prețul vieților omenești. Scrisori anonime la Moscova și tineri executați pentru arborarea tricolorului românesc în Basarabia

Peștele din Nistru, salvarea familiei Dragnev

Pe dr. hab. Demir Dragnev foametea l-a „prins” când avea zece ani și s-a trezit capul familiei compuse din mama, un frățior mai mic, bunica și străbunica, fiindcă tata, care luptase în Armata Română, a fost luat prizonier și dus de sovietici într-un lagăr de concentrare de unde a fost eliberat în 1974, când deja era bolnav.

Salvarea lor a fost că trăiau pe malul Nistrului și puteau pescui până toamna târziu. Totodată, mergeau în pădure după ciuperci și alte bunătăți ale naturii pe care sovieticii nu ajunseseră să le rechiziționeze.

„Deja în '45 era greu pentru oameni, dar începând cu '46 au venit directivele cât trebuia de dat produse pe hectar - carne, ouă, lapte... Oamenii erau impuși la dări conform pământului pe care îl aveau. Alături era un vecin care era mai bogat așa, Moș Nicuță. Moș Nicuță a dat cât a putut și nu mai dădea. Au venit, l-au arestat și l-au judecat pe patru ani pentru sabotaj. L-au dus și asta a speriat toată lumea. I-au făcut judecată în curtea sovietului sătesc. Oameni buni, n-am de unde (zicea Moș Nicuță – n.r.). Nu contează (i se răspundea – n.r.)”, rememorează istoricul.

La cei 87 de ani ai săi, Demir Dragnev și-l amintește perfect pe rusul venit în satul lor pentru a supraveghea procesul de transmitere a produselor la stat, dar și porecla care se lipise de acesta: „Davai, davai!” (hai dă, dă – n.r.).

Potrivit istoricului, la un moment dat, statul sovietic i-a anunțat că le va da câte 4 kg de crupe pe lună, cărora le suntem tributari și astăzi: „Până acum a rămas – oamenii îi votează pe cei care le dau să mănânce”.

CITIȚI și VIDEO // „ANTInostalgia. Propaganda în film”: „Când era după un congres, trebuia numaidecât să arăți vreo două zile ce-a vorbit Brejnev. Câteodată, filmul acesta documentar era mai lung decât cel artistic și strigau din sală: Hai, măi, lasă-l odată!”

A fost foamete. Ecoul ei și-acum mai este viu...

Mărturii ale supraviețuitorilor foametei, expuse în cadrul episodului „ANTInostalgia. Foametea din anii 1946–1947 din RSS Moldovenească”, realizat de Studioul „TeleFilm Chișinău”

Alexandra Tornea din satul Giurgiulești, raionul Cahul, supraviețuitoare a foametei, se gândește și acum, atunci când vede o bucată de pâine aruncată „de ce nu se făcea pâinea ceea atunci, în '46”. Atunci când era copil, când nu avea ce mânca și a fost marcată pe viață de ceea ce s-a întâmplat la vecinii ei, o familie cu doi copii.

„O fată era din '35 sau '37, de-o seamă cu sora mea mai mare. Și aveau și un băiat, Pavel îl chema. Era din '41, de-o seamă cu mine. Eu mă jucam cu Pavlic. Dimineața, cum mă sculam…, mama mă ocăra că n-am ce căuta acolo. Eu, pe furiș, tot plecam. Într-o zi când mă duc, capul lui Pavlic era pus pe masă și mă-sa îi opintea trupul sub masă. Când am văzut așa… Pavlic cu capul tăiat - înapoi, înapoi și mă duc la mama. M-am dus la mama și îi spun mamei: Tușa Ileana l-a tăiat pe Pavlic. Ileana o chema. Capul era pe masă și trupul sub masă. Să nu te mai duci, că și pe tine o să te taie, mi-a spus mama. Și nu m-am mai dus, că îmi era frică”.

Alexandru Cocoș este un bătrân din Giurgiulești, care plânge și astăzi când își aduce aminte de acele timpuri.

„Cum era atunci – postavcă (dijmă – n.r.) și iar postavcă… Au curățit tot. Am avut 50 de oi, două vaci, patru cai când am plecat pe front. Aveai, n-aveai, trebuia să dai postavcă. Dai din ouă, dai din carne, dai din lapte… Din această cauză s-au pierdut și părinții…”.

Alexandra Popova, 94 de ani, Giurgiulești: „Doamne ferește! Ce-am văzut eu, să nu vadă băieții mei”

„Vai de capul nostru. Făceam câte un terci și tata ne împărțea câte un polonic și mâncam. Care era mai mare, primea mai mult, că alerga mai mult. Făceam groapă mare în pământ, așterneam paie și acolo puneam grăunțele. Apoi puneam iar paie și deasupra pământ, ca să nu se cunoască că acolo sunt grăunțe. Uneori le găseau. Ei singuri intrau și luau, nici nu te întrebau. (…) Mulți au murit de foame. Umblau pe ulițe goi și flămânzi. Doamne ferește! Doamne ferește să nu mai fie. Ce-am văzut, să nu vadă băieții mei, eu mă rog demult să nu fie, să nu vadă ce-am văzut. Ei mureau pe drum, bre, îi găseau morți pe drum. Umblau pe la porți și cereau: tăticu, dă-mi, te rog, o murătură. Dar de unde să-i dai, că nu aveai. Se ducea până mai încolo și pica, murea. Jumătate de lume a murit”.

CITIȚI și VIDEO, ANTInostalgia // Vlad Druc: „La 1 mai, trebuia să fim cu placate și strigam: Libertate Angelei Davis, lui Manolis Glezos, Libertate Lumumba! Directorul se uita și noi: Ura! Ura! Ura!”; Grigore Vieru: „Ne-au furat totul, ne-au rămas visele”

Efrosinia Doagă, 81 de ani, satul Vâprova, raionul Orhei, a preparat, pentru echipa „TeleFilm Chișinău”, felul de mămăligă pe care azi „îl mănâncă doar porcii”, dar care a fost „cozonacul” cu care tatăl lor și-a salvat cei șase copii de la moarte – un soi de fiertură din puțin porumb și grâu cu tescovină în care se adăuga volbură.

„Mai întâi războiul, am crescut oleacă și în 1946 o dat foametea. N-a plouat, din urma războiului totul era ars, distrus. La noi a căzut o bombă la colțul casei, să fi căzut deasupra, o fărma. Și noi am crescut. Iaca n-am murit. (…) Eram șase copii, mama a murit și numai cu tata am crescut. Din decembrie 1946 (a murit mama – n.r.), aveam patru ani. A rămas copilașul de piept (fratele ei mai mic - n.r.). Mama a decedat de tif (tifos – n.r.). Bântuia tiful. A murit lume multă, foarte multă. (…) Numai așa am supraviețuit, cu buruieni. (…) Amu-i rai, dar noi am trăit în iad. (...) Tata o luat covoarele din casă, fețe de masă, se ducea pe jos la Chișinău să le vândă. Alții îl furau și venea și fără covoare, și fără bani, și fără mâncare. (…) Copiii mici mureau ca muștele. Mureau pe drum... Îl vedeai cum merge, cădea și murea”.

Margareta Cemârtan-Spânu: „Oamenii ceia care cereau erau pe jumătate goi, iar jos aveau niște izmene albe”

„Nu țin minte câte oi avea tata, dar o oaie s-a îmbolnăvit și a pierit. Așa cum se știa, dacă pierea oaia, numaidecât trebuia s-o îngroape sau să facă altceva – să-i ia blana, dar carnea nu era bună de mâncat. Ce-a făcut tata? A tăiat-o bucățele și a pus-o într-un ceaun mare afară, iar noi cu fratele ne vârcoleam pe lângă el. A dat foc și a început să fiarbă. După ce a început să fiarbă și mirosul acela să iasă, s-au adunat, nu știu de unde, vecini și străini la gard, întindeau mâna și strigau: Colea, dă-mi o bucățică de carne! Tata le spunea că a pierit și că e otravă. N-are importanță – ori așa, ori altfel, pierim și noi. Vedeți la ce a adus populația puterea sovietică! Mi s-a întipărit în memorie, pentru că oamenii ceia care cereau erau pe jumătate goi, iar jos aveau niște izmene albe. Ori au schimbat hainele pe pâine, pe o mână de grăunțe, eu nu știu de ce erau ei așa…”.