VIDEO // Videoclip SPECTACULOS, filmat în mijlocul naturii
Amadeus a lansat videoclipul noii piese, „Earth Song”, supranumită „Imnul Pământului”. Compoziţia cu totul specială, semnată de Xenti Runceanu, este sensibilă şi înălţătoare în acelaşi timp şi demonstrează evoluţia artistică a trupei ce a împlinit de curând 15 ani de activitate. Earth Song este o compoziţie complexă ce beneficiază de un videoclip spectaculos, filmat în mijlocul naturii, în locaţii superbe din România.
Astfel, Andreea Runceanu, Patricia Cimpoiaşu, Bianca Gavrilescu şi Naomi Anelis apar ca patru zâne ale naturii, lângă Lacul Sfânta Ana, pe vârful munţilor, în Ciucaş şi Bucegi, precum şi lângă o carieră de piatră din Dobrogea, cântând Imnul Pământului şi rezonând cu energia naturii.
„Trăim vremuri în care goana după belşug material, tehnologia, refugiul în reţelele de socializare ne alienează, ne îndepărtează de adevărata sursă de bine: natura. Suntem din ce în ce mai stresaţi, suntem sufocaţi de consumerism, relaţiile umane sunt din ce în ce mai firave.
Am uitat să ne ascultăm propriul ritm interior, semnalele naturii, tradiţiile, am uitat ce este important în viaţă: IUBIREA, SĂNĂTATEA, SIMPLITATEA, CONECTAREA CU NATURA, VALORILE MORALE.
Suntem stresaţi, unii dintre noi dezorientaţi în privinţa direcţiei pe care să o urmăm în viaţă. Reconectarea cu natura ne poate oferi inspiraţia şi energia de a merge mai departe şi de a vedea limpede calea pe care o urmăm.
Earth Song este o compoziţie universală cu care poate rezona oricine, indiferent de vârstă, naţie sau limba vorbită”, declară Andreea Runceanu, membru fondator al trupei Amadeus.
Piesa „Earth Song” a fost intepretată în premieră în cadrul celor două concerte pe care trupa Amadeus le-a susţinut zilele trecute în Italia. Cu această ocazie, artistele le-au transmis italienilor un mesaj de sprijin moral după tragedia petrecută luna trecută, cutremurul din centrul ţării, în urma căruia şi-au pierdut viaţă şi români.
Mesajul artistelor i-a impresionat pe spectatori, cu toţii aplaudând iniţiativa lăudabilă a artistelor.
Videoclipul „Earth Song”, semnat De Theo, a fost lansat pe canalul de YouTube Amadeus şi va fi parte a unei campanii umanitare desfăşurată în întreagă lume.
Amadeus este formaţia din România cu cel mai mare succes internaţional, concertând în ultimii 15 ani în peste 30 de ţări de pe patru continente.
Sursa: ziarulring.ro
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"