04:08:33 22.11.2024
Stiri

VIDEO // Alegătorii din R. Moldova cu cetățenia română, rol IMPORTANT la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Adrian Dupu: „Cetățenii R. Moldova pot să DECIDĂ cum va arăta viitorul Parlament European”

Actualitate 10.05.2024 11:44 Vizualizări1445 Autor: ZiarulNational
VIDEO // Alegătorii din R. Moldova cu cetățenia română, rol IMPORTANT la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Adrian Dupu: „Cetățenii R. Moldova pot să DECIDĂ cum va arăta viitorul Parlament European”


Alegătorii din R. Moldova cu cetățenie română au șansa să decidă cum va arăta viitorul Parlament European, în condițiile în care pot trimite la Bruxelles chiar și cinci europarlamentari români, a declarat joi-seară secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, Adrian Dupu, în cadrul emisiunii „Moldova LIVE” de la Exclusiv Tv.

Potrivit lui oficialului din cadrul Guvernului României, miza alegerilor europarlamentare din 9 iunie este foarte mare pentru viitorul european al R. Moldova.

„Cetățenii R. Moldova pot să decidă , în mare parte, cum va arăta viitorul Parlament European, pentru că au cetățenia română și au dreptul să voteze pentru alegerile europarlamentare. Cred eu că este pentru prima dată când miza alegerilor europarlamentare este atât de mare pentru R. Moldova, pentru că Parlamentul care va fi ales pe 9 iunie și, automat, viitoarea Comisie Europeană va decide soarta integrării R. Moldova. Este foarte important ca cetățenii să iasă la vot pe 9 iunie și să decidă cum va arăta viitorul Parlament European. Anume acest parlament poate decide nu doar deschiderea negocierilor, dar și integrarea în Uniunea Europeană a R. Moldova. E clar că în următorii cinci ani se va decide acest lucru. Deci, această miză pentru cetățenii R. Moldova este mai mare ca niciodată”, a argumentat Adrian Dupu.

În același timp, secretarul de stat al DRRM a atras atenția asupra unor formațiuni politice populiste din România, care se împotrivesc extinderii comunității europene și nici nu doresc binele R. Moldova.

„Sunt partide eurosceptice care nu doresc extinderea UE, care nu doresc integrarea R. Moldovei în UE. Avem partide care, într-adevăr, au spus în mod clar că sunt proruse, cum este Partidul S.O.S., și sunt cei care au spus că România nu ar trebuie să ajute deloc R Moldova, cum este AUR. De aceea, este foarte important ca românii din stânga Prutului să trimită la Bruxelles un număr mare de europarlamentari, pentru că la numărul de votanți din stânga Prutului pot decide între 2 și 5 europarlamentari”, a conchis Adrian Dupu.

Alegerile în Parlamentului European vor avea loc pe 9 iunie 2024. România va avea 33 de europarlamentari.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md