19:54:00 03.12.2024
Stiri

VIDEO // Adevărul despre REGELE falsificatorilor de artă

Monden 26.11.2017 18:04 Vizualizări2038 Autor: Ziarul National
VIDEO // Adevărul despre REGELE falsificatorilor de artă Sursa: digi24.ro

Povestea acestui om este incredibilă. A imitat, vreme de patru decenii, lucrările a 100 de pictori, printre care Picasso, Matisse, Gauguin, Max Ernst și Georges Braque.

Picturile lui au înșelat vigilența criticilor de artă, pe cea a colecționarilor ori a experților de la marile case de licitații. S-au vândut cu milioane de dolari. Au ajuns în locuințele celebrităților: actorul Steve Martin are acasă un tablou al lui Beltracchi. Firește, purtând o cu totul altă semnătură.

Cel mai mare artist al secolului XX sau cel mai talentat escroc?

„El este! Pare fermecător, ba chiar inofensiv. Dar aveți grijă! Acest domn este un falsificator de artă. Probabil cel mai curajos și mai ingenios pe care lumea l-a văzut vreodată: Wolfgang Beltracchi”, - așa începe documentarul The Art Forger al televiziunii elvețiene SRF (2014).

- Nu cred că s-a mai întâmplat vreodată așa ceva, recunoaște însuși Beltracchi.
- Regele falsificatorilor!
- Exact. Unde mi-e coroana?

Wolfgang Fischer s-a născut în Germania și are arta în sânge: tatăl său a fost muralist și restaurator. Wolfgang a studiat pictura la Aachen și s-a dedicat pasiunii sale. Odată ce-a hotărât ce fel de drum va urma, a făcut o echipă imbatabilă cu soția lui, Helene, care l-a ajutat să-și scoată lucrările pe piața de artă. De la ea a preluat nu doar poveștile elaborate, care au dus la vânzarea tablourilor lui, ci și numele de familie. Împreună, au păcălit sute de colecționari, galerii și muzee.

- Te-ai gândit vreodată că faci greșit?
- Da, sigur, ȘTIU că era greșit, nu sunt idiot!
- Dar te-ai simțit prost, făcând asta?
- Nu!

Când imitația devine creație

Beltracchi nu este un falsificator ca oricare altul: nu s-a mulțumit să reproducă tablourile titanilor, ci a creat lucrări noi, în stilul acestora. Și-a imaginat ce și-ar mai fi dorit acești pictori să pună pe pânză, dacă ar fi avut vreme. Și a vândut aceste „omagii” drept lucrări necunoscute sau pierdute ale marilor maeștri. Dar lucrul fascinant este că s-a documentat, pe îndelete, pentru fiecare lucrare.

Extras din documentarul The Art Forger's Secret (CBS, 2014): „Să spunem că avea de pictat un peisaj de undeva din Belgia: mergea acolo și-l realiza cum trebuie! Dacă falsifica opera unui artist stângaci, o făcea folosind mâna stângă! Imita un Ernst, când am ajuns la el. Și ne-a spus că, fiindcă Ernst lucra trei zile la un tablou, va picta și el acest fals în trei zile”.

Beltracchi mai avea și alte excentricități: n-a acceptat niciodată să copieze niciun pictor care nu-i plăcea. Din fericire pentru el, au existat destui maeștri pe care să-i admire. Le-a reprodus stilul și a câștigat milioane și milioane de dolari, de pe urma talentului și a ingeniozității lui. Escrocheria de cursă lungă nu a avut, din fericire, urmări grave.

„N-a ajuns nimeni la cantina săracilor, din pricina lui. Nu și-a ipotecat nimeni casa. Doar oameni foarte bogați plăteau milioane pe aceste opere de artă, pe post de investiții sau, pur și simplu, pentru a-și afirma statutul social”. (The Art Forger's Secret)

Închis după 35 de ani de înșelăciuni

Cariera de infractor cultural al lui Beltracchi s-a încheiat în anul 2010. Nu pensula l-a trădat: măiestria lui nu a dat niciodată greș. De altfel, chiar văduva lui Max Ernst a picat în plasa lui: a decretat o lucrare a falsificatorului de geniu drept cea mai frumoasă pădure a soțului ei.

Înșelătoria masivă a lui Beltracchi a fost dată în vileag de angajații unui laborator, care au descoperit un pigment nepotrivit într-o lucrare evaluată la trei milioane de dolari. Pentru tablou, despre care se presupunea că ar fi datat din 1914, folosise alb de titan, un pigment care a început să fie utilizat abia în 1920.

Odată descoperită neconcordanța, au fost alertate autoritățile. Urmarea? Condamnarea lui Beltracchi la șase ani de închisoare. A pictat obsesiv, în timpul detenției, s-a purtat exemplar și a ieșit după patru.

Un falsificator genial

Wolfgang Beltracchi a devenit o adevărată legendă în lumea artei. A ajuns atât de cunoscut, încât a apărut într-un episod din seria animată The Simpsons, iar marele actor Max von Sydow i-a împrumutat vocea.

Parcursul de falsificator s-a încheiat. Nu, însă, și cel de artist. Wolfgang Beltracchi a pornit pe un nou drum creativ: primește comenzi, de la oameni celebri, pentru portrete în diverse stiluri. Unul dintre iluștrii săi clienți: romancierul german Daniel Kehlmann, autorul bestsellerului „Measuring the World”, vândut doar în Germania în 2,3 milioane de exemplare. Kehlmann s-a ales cu un tablou în stilul lui Giorgio de Chirico.

Beltracchi are chiar și mușterii cu Oscar: actorul Christoph Waltz, căruia i-a făcut un portret în manieră expresionistă. Experiența creării acestui tablou a fost, pentru actor, mai obositoare decât o zi petrecută pe platourile de filmare: Waltz a fost nevoit să petreacă alături de pictor 12 ore, pe un scaun, până ce portretul a fost gata.

În vreme ce neamțul își rotunjește veniturile vânzând tablouri pe care și le recunoaște, 250 dintre falsurile lui Beltracchi nu au fost, încă, descoperite. Tronează, probabil, în muzee și colecții private și trec drept originale ale unor pictori morți de multă vreme.

Sursa: digi24.ro


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
02.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva României...

29.11.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // Bun pentru România, ...

25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md