VIDEO // A furat banii obținuți de un cuplu din același sat la nuntă și și-a cumpărat o mașină și o motocicletă: Hoțul a fost reținut
Un cuplu din satul Niorcani, raionul Soroca, nu s-a putut bucura de darurile de la nuntă, rămânând fără banii donați de nuntași.
Mai exact, cei 130 de mii de lei câștigați au fost furați din locuința acestora la scurt timp după ce s-au veselit la petrecere.
Mirele, în vârstă de 26 de ani, a sesizat Poliția despre furt pe 1 septembrie curent.
Peste câteva zile, oamenii legii au reușit să identifice și să rețină suspectul, care s-a dovedit a fi un tânăr de 21 de ani din aceeași localitate.
Acesta, care a mai fost anterior condamnat, a recunoscut la Poliție că din banii furați de la proaspeții însurăței și-a cumpărat un automobil și o motocicletă.
Dacă va fi găsit vinovat pentru furt, tânărul riscă o amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Venea din Slovacia și a vrut să intre în R. Moldova cu o armă nedeclarată, dar i-a fost confiscată la vamă
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
De la vulnerabilitate, la incluziune: Asociația PRODOCS oferă sprijin pentru copiii din centrele de plasament