VIDEO // „CONVOIUL TROIAN” al lui Putin va intra în Ucraina printr-o zonă controlată de SEPARATIȘTI

Jurnaliștii occidentali au anunțat că așa-zisul „Convoi Troian” cu ajutoare umanitare trimise de Molscova în estul Ucrainei, intenționează să treacă granița printr-un punct de trecere controlat de separatiștii proruși.
Despre aceasta a anunțat pe Twitter corespondentul de la The Guardian, Shaun Walker, care se află în orașul Kamensk-Șahtinskii din regiunea Rostov. Acest oraș se afla la doar 20 km de granița ucraineană.
În același context, ziarista de la Financial Times, Courtney Weaver, a anunțat că camioanele cu ajutor umanitar sunt escortate de elicoptere militare, precum și altă tehnică de luptă.
Kievul reacţionează şi anunţă că trimite azi propriul convoi umanitar în estul ţării. Conviul este format din 15 camioane, care transportă 240 de tone de ajutoare. „Joi, 14 august, la ora 11.00, va fi trimis, din trei oraşe ucrainene, Kiev, Dnipropetrovsk şi Harkov, un convoi de camioane cu ajutoare pentru locuitorii din Lugansk şi Doneţk. Crucea Roşie va distribui acest ajutor populaţiei civile din regiunile Doneţk şi Lugansk”, a informat serviciul de presă al preşedinţiei, într-un comunicat citat de Mediafax.








































































