22:18:00 19.03.2025
Stiri

VIDEO // Noi INCIDENTE în Ucraina: Două persoane au fost UCISE la Harkov

Știri 15.03.2014 11:03 Vizualizări1419

Două persoane, un militant prorus şi un trecător, au fost ucise în noaptea de vineri spre sâmbătă la Harkov, în vestul Ucrainei, într-un atac armat implicând naţionalişti radicali şi militanţi proruşi, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei.

Militanţi proruşi au încercat să pătrundă într-o clădire în care se afla un grup de persoane pe care-l suspecta că a deschis focul, vineri seara, asupra unor manifestanţi proruşi, a adăugat această sursă, precizând că este vorba despre informaţii preliminare. Persoanele aflate în clădire au deschis focul, a adăugat sursa, fără să spună dacă proruşii au ripostat.

Cinci persoane au fost rănite, inclusiv un poliţist, potrivit sursei din cadrul poliţiei.

Conform primei reconstituiri a faptelor, continuă sursa citată, manifestanţi proruşi reuniţi vineri seara în Piaţa Svoboda, în centrul Harkovului, au fost ţinta unor tiruri de la bordul unei maşini. Maşina a fost urmărită de către proruşi, care au afirmat că persoanele de la bord au intrat în clădirea în care se află sediul unui grup radical de dreapta, Patrioţii Ucrainei.

În momentul în care militanţi proruşi au încercat să pătrundă cu forţa în clădire, persoane din interior au deschis focul.

Forţe de ordine au sosit rapid la faţa locului, iar clădirea a fost asediată timp de mai multe ore. În această perioadă de timp, persoanele asediate, aproximativ 30 de bărbaţi, au luat trei ostatici, şi anume doi paznici prezenţi în clădire, în care se află şi birouri, dar şi un poliţist care a intrat în clădire pentru negocieri.

Ei au eliberat ostaticii şi au predat armele, după care au ieşit din clădire şi au fost arestaţi de către poliţie, potrivit sursei citate.

Acest nou incident sângeros are loc după ce un manifestant a fost ucis la Doneţk, joi. Acesta a fost înjunghiat de către militanţi proruşi, în contextul în care tensiunile cresc în estul Ucrainei, odată cu intensificarea unor tendinţe separatiste, cu o zi înainte de referendumul din Crimeea privind anexarea peninsulei la Rusia.

Mediafax



Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte