Victor Chirilă // Republica Moldova, un stat frânt
La 27 august 1991 cetățenii Republicii Moldova au obținut ceea ce părea un vis irealizabil atunci - dreptul de a dispune suveran de destinul lor, de a construi un stat independent, indivizibil, prosper, democratic și echitabil. La 27 august 2020, Republica Moldova și-a „celebrat” 29 de ani de existența, însă, cu regret, pentru majoritatea cetățenilor ei a fost o sărbătoare tristă, plină de dezamăgiri. Astăzi, încrederea oamenilor în viabilitatea statului în care trăiesc este tot mai mică. Din simplul considerent că Republica Moldova nu s-a realizat ca stat independent.
Idealurile care au devenit fantome
Marile idealuri nu s-au împlinit, ele au devenit fantome. Statul nu le mai aparține cetățenilor săi, el fiind capturat de oligarhi, politicieni și judecători corupți. Statul nu le asigură oamenilor nici securitate, nici drepturi fundamentale și niciun trai decent. Republica Moldova de astăzi a devenit un instrument de exploatare a celor mulți de către clientele fără scrupule, fiind o epavă în derivă, condusă de politicieni ipocriți, un stat frânt teritorial, politic, economic, social și, cel mai grav, moral.
Cetățenii cred tot mai puțin în capacitatea actualului stat de a le realiza idealurile, iar mulți dintre ei - în special, generațiile tinere - aleg să imigreze în favoarea unui pământ străin care, însă, poate să le garanteze un viitor decent. Este o adevărată minune că, în ciuda acestor vicisitudini, Republica Moldova mai există ca stat. Totuși, chiar dacă felul în care evoluează și funcționează acest stat în prezent nu inspiră deloc certitudini pentru viitorul său, nu este timpul pentru lamentări, la fel cum este prematur să cântam Marșul funebru al lui Chopin...
Dimpotrivă, avem nevoie, mai mult ca niciodată, de o gândire lucidă și critică pentru a evalua situația la rece și a începe să eradicăm, pas cu pas, carențele structurale ale statului nostru. În caz contrar, Republica Moldova va rămâne în continuare campioană la ratarea oportunităților pe care UE ni le oferă prin Acordul de Asociere și Parteneriatul Estic, România - prin Parteneriatul strategic și SUA - prin Dialogul strategic.
Din punctul nostru de vedere, Republica Moldova nu poate fi un stat eficient atâta timp, cât cetățeni săi nu au încredere în el, nu se simt protejați de instituțiile lui, iar solidaritatea socială și civică este la cote minime. De fapt, un stat incapabil să ofere propriilor cetățeni încredere, solidaritate bazată pe echitate socială și, mai ales, securitate/protecție e condamnat la eșecuri eterne și, în cele din urma, la faliment.
Justiție, solidaritate socială și civică, protecția cetățeanului
Mai putem noi oare face din Republica Moldova un stat viabil, un stat care să fie în slujba cetățenilor săi, un stat capabil să ne împlinească idealurile ce i-au legitimat nașterea acum 29 de ani? Personal, cred că acest lucru mai este încă posibil.
În primul rând, trebuie să reclădim încrederea cetățenilor în ceea ce înseamnă statul Republica Moldova și în idealurile sale. Însă acest lucru va imposibil de realizat cât timp țara noastră este condusă de politicieni corupți până în măduva oaselor și care sunt încurajați de sentimentul impunității.
Prin urmare, trebuie să salubrizăm urgent clasa politică și să construim un stat de drept eficient, la a cărui temelie să stea o justiție capabilă să responsabilizeze politicienii și oficialii certați cu legea. Fără o justiție independenta și echitabilă, care să funcționeze în interesul societății și al oamenilor, nu vom reuși să redăm încrederea moldovenilor în statul lor.
În al doilea rând, este imperios necesar să construim o largă solidaritate socială și civică în jurul idealurilor fundamentale ale Republicii Moldova, proclamate acum 29 de ani. Însă acest lucru nu va fi niciodată realizat prin populisme ieftine, prin lozinci patriotarde ipocrite sau prin himere de genul națiunii civice, certate cu istoria și cu realitățile prezente. O adevărată solidaritate se construiește pe echitate economică și socială, pe politici economice, fiscale și sociale gândite în serviciul oamenilor și nicidecum al unui grup restrâns de oligarhi și rețelele lor clientelare.
Și în al treilea rând, cetățenii Republicii Moldova trebuie să se simtă protejați de stat, nu aserviți și exploatați de el. Statul trebuie să fie în slujba cetățenilor și nu invers. Anume așa stau lucrurile în statele democratice, unde grija față de cetățeni înseamnă o economie ce le oferă un trai demn; o justiție ce le face dreptate, le apără și le garantează drepturile; un sistem de sănătate ce le asigură o medicină sigură și accesibilă; un sistem educațional ce-i pregătește pentru rigorile economiei moderne; un sistem social ce-i protejează pe timp de crize și le asigură pensii echitabile din care să trăiască, nu să supraviețuiască; politici ce garantează respectarea drepturilor minorităților etnice, dar și a majorității naționale etc.
Protejarea cetățenilor săi este, în esență, misiunea primordială a oricărui stat modern. Or, dacă statul nu-și îndeplinește această misiune de bază, volens-nolens, dispare legitimitatea lui și rațiunea lui de a fi, iar cetățenii au tot dreptul, în acest caz, să decidă constituțional soarta lui de mai departe. A fi sau a nu fi e întrebarea.
Text semnat de Victor Chirilă, director executiv al Asociației pentru Politică Externă, și publicat în Buletinul „Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă”, august 2020, NR.8 (174), elaborat de Asociația pentru Politică Externă, împreună cu Friedrich-Ebert-Stiftung
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
VIDEO // Marcel Ciolacu anunță construcția unei linii de cale ferată cu ecartament european între Iași și Chișinău: Ar fi începutul modernizării infrastructurii feroviare din R. Moldova
Rezultatele studiului de fezabilitate pentru construcția celei de-a treia linii electrice între R. Moldova și România, Strășeni – Gutinaș, vor fi gata la începutul anului 2025